Oficialii lui Standard fac lumină în cazul lui Boloni:** „A fost vorba doar de o neînțelegere!”

Directorul general al clubului Standard Liege, Pierre Francois,
a declarat că în cazul antrenorului Ladislau Boloni, acuzat că s-a
opus unui control antidoping asupra unor jucători ai echipei
belgiene, este vorba de o „neînțelegere”, iar cercetarea sa e un
lucru excesiv, informează La Derniere Heure

„Am constatat o mulțime de excese în ceea ce a fost
scris despre acest subiect. În primul rând, gruparea Standard nu e
preocupată de această chestiune, dar acest lucru nu a împiedicat
clubul să colaboreze cu procurorii. Apoi, trebuie recunosc că în
cazul lui Boloni este vorba, nici mai mult nici mai puțin, decât de
o neînțelegere. În cele din urmă, îmi amintesc că toate controalele
la care jucătorii noștri au fost supuși au avut loc întotdeauna
bine”
, a precizat conducătorul grupării din Liege.

Cazul tehnicianului Ladislau Boloni, acuzat că s-a opus unui
control antidoping asupra mai multor jucători de la Standard Liege,
va fi analizat de Comisia de Control a Federației Belgiene de
Fotbal (URBSFA), în data de 26 martie. Boloni, care a demisionat la
10 februarie de la Standard, va ajunge în fața comisiei URBSFA
deoarece a bruscat și amenințat un medic însărcinat cu efectuarea
controlului antidoping, la încheierea meciului cu La Gantoise, scor
1-2, din 21 noiembrie 2009.

Și Parchetul din Gand a fost sesizat în legătură cu acest
caz.

Presa belgiană a notat, la începutul acestei săptămâni, că
Boloni riscă închisoarea pentru încălcarea procedurii antidoping,
după incidentul ce a avut loc la finalul meciului cu La
Gantoise.

Chiar dacă aceste controale antidoping au avut loc la puțin timp
după incident, Comunitatea flamandă a decis să reclame cazul la
Uniunea Belgiană și Parchetul din Bruxelles. Potrivit unui decret
flamand, Boloni riscă o pedeapsă cu închisoarea între șase luni și
cinci ani și o amendă cuprinsă între 200 și 2.000 de euro.

Mediafax

Publicat: 05 03. 2010, 13:07
Actualizat: 05 03. 2010, 13:08