Oficialii echipei Sport Club do Recife, din Brazilia, au găsit o soluție inedită pentru a evita incidentele violente dintre fani de la derby-ul cu Nautico, disputat dumincă, 8 februarie, și încheiat cu scorul de 1-0. Concret, în loc să asigure paza angajând o firmă de pază, au ales să apeleze la serviciile a 30 dintre mamele unor suporteri. Timp de o lună, vașnicele mămici au fost instruite și li s-au oferit veste portocalii inscripționate cu „Seguranca Mae” (n.r. – „Mame de siguranță”). „Am apelat la această măsură din dorința de a încerca să-i potolim chiar și pe cei mai fanatici suporteri și pentru a asigura pacea pe stadion. Până la urmă, nimeni nu vrea să se bată când de față este o mamă. Mai ales dacă e mama lui”, a explicat vicepreședintele Aricio Fortes.
Și, dacă la început părea a decizie mai mult decât ieșită din comun, metoda a dat roade. Duminică, într-un meci cunoscut pentru violențele din tribună, nu s-a înregistrat niciun incident.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER