Parma a luat o decizie de ultimă oră în privința lui Valentin Mihăilă, pe care clubul din Serie B urmează să o aplice imediat după meciul România – Andorra.
De mai multe ori rezervă decât titular în acest debut de sezon în divizia secundă din Italia, fostul jucător al Universității Craiova nu are un început extraordinar și a reușit doar un assist în primele opt meciuri de Serie B.
Cu toate astea, presa din Italia anunță că există șanse importante ca Valentin Mihăilă să fie titularizat de antrenorul Fabio Pecchia în primele jocuri oficiale ale Parmei după pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale.
„Partipilo va începe pe banca, iar asta este o șansă pentru Mihăilă, însă atenție la Begic, care poate deveni protagonist”, a titrat Parma Live.
„Până acum, Mihăilă a părut să fie cu un pas înaintea lui Tjas Begic (n.r – slovenul care îi este rival pe post). Totuși, Mihăilă trece printr-o perioadă deloc fericită.
Evoluțiile sale oscilante i-au determinat pe fani să se plângă, iar românul are nevoie de continuitate și încredere, motiv pentru care ar putea avea mai mult timp de joc”, au scris cei de la Parma Live.
La finalul meciului Belarus – România 0-0, Valentin Mihăilă și-a rupt tricoul de nervi. Edi Iordănescu a comentat gestul fotbalistului de la Parma în cadrul unei conferințe de presă.
„A fost o frustrare, un moment neinspirat al lui Vali (n.r. Mihăila). Eu am verificat și reverificat. Chiar între primele contacte pe care le-a avut cu adversarul, i-a rupt tricoul.
Probabil, în subconștient, că e tricoul rupt, nu a realizat și din supărare a recurs la acest gest.
I-am spus că trebuie să fie atent la lucrurile acestea, este un român adevărat, un fotbalist cu mult talent, pe care eu îl astept să se impună mai decisiv la Parma, să joace și să poată să vină și să ajute echipa națională”, a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Andorra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER