Paul Gascoigne, episod incredibil! A venit cu un struț la antrenamentele naționalei: „Șefu’, ți-am adus un jucător nou. E al naibii de iute!”

paul-gascoigne-a-venit-cu-un-strut-la-antrenamente
Vezi galeria foto - 4 poze

Paul Gascoigne, fost mare internațional englez, a dezvăluit un episod incredibil: a venit cu un struț la antrenamentele echipei naționale. I-a transmis lui Terry Venables, cel ce a fost selecționer în perioada 1994 – 1996, că i-a adus un un nou „jucător”.

Colegii lui Gascoigne au încheiat ședința de pregătire la 12:30 în ziua respectivă, dar el a rămas pe teren până la 17:30, atunci când a reușit să prindă struțul.

Gascoigne a cucerit cinci trofee: Cupa Angliei cu Tottenham, două titluri, o Cupă şi o Cupă a Ligii Scoţiei cu Glasgow Rangers.

Paul Gascoigne, episod incredibil! A venit cu un struț la antrenamente: „Șefu’, ți-am adus un jucător nou. E al naibii de iute!”

„M-am dus la Zoo și am întrebat: «Pot să împrumut un struț, vă rog?». L-am luat. Pe teren, i-am zis antrenorului: «Șefu’, ți-am adus un nou jucător. E al naibii de iute!». Și i-am dat drumul struțului. Ce-am mai râs! Dar colegii au terminat pregătirea la 12:30, eu la 17:30 după-amiaza. Atunci am prins struțul!” a spus „Gazza” în presa britanică, preluat de Corriere dello Sport. „Când mi-am încheiat cariera, am fost terminat, n-am mai avut nimic. Poate de aceea m-am înecat în alcool” a mai mărturisit englezul care a scris istorie și la Glasgow Rangers, acolo unde a evoluat  între 1995 şi 1998, a bifat 105 meciuri și a marcat 39 de goluri.

Fostul mijlocaș, acum în vârstă de 53 de ani, are de mulți ani probleme de sănătate din cauza consumului excesiv de alcool și droguri.

Recent, Paul Gascoigne și-a închis conturile de pe rețelele sociale pentru că devenise dependent: „Am ajuns dependent și mă uitam non-stop pe rețelele de socializare. Eu vreau să mă bucur cât pot de mult de viață și să scot cât mai mult din ce mi-a mai rămas”.

Publicat: 25 04. 2021, 18:43