Paulo Dybala și iubita sa au fost depistați pozitivi cu noul coronavirus, iar fotbalistul lui Juventus a făcut mărturisiri cutremurătoare despre perioada în care a fost afectat de virusul asiatic.
Argentinianul lui Juventus Torino susține că a trecut prin momente foarte dificile din cauza noului coronavirus, dar că a încercat să nu pice psihic. Mai mult, Paulo Dybala a recunoscut că s-a speriat la început.
„Am avut o tuse urâtă. Apoi m-am simțit obosit și noaptea, în timp ce dormeam, am avut frisoane. Am încercat să nu mă las pradă disperării, gândurilor negre. Am rămas calm și l-am sunat pe medicul de la Juventus.
E și o chestie psihologică! Te sperii puțin, apoi încerci să nu te gândești la ce e mai rău. A venit însă știrea cu Rugani, apoi Matuidi, din fericire nu au mai fost alții infectați. Ni s-a spus să nu luăm medicamente, clubul ne-a dat vitamine, și încet-încet m-am simțit mai bine. La început vroiam să mă antrenez și rămâneam fără răsuflare după 5 minute,” a dezvăluit Dybala în presa din Argentina.
Paulo Dybala a vorbit și despre decizia de a renunța la o parte din salariul său pentru următoarele luni și a explicat că au existat jucători care au protestat pentru că aveau bonusuri de încasat de la Juventus.
„Giorgio Chiellini este căpitanul și el a discutat cu conducerea. Apoi m-a sunat și m-a întrebat ce părere am. Noi vorbisem deja între noi, au fost și jucători care au protestat pentru că erau foarte aproape de a încasa un bonus în funcție de meciurile jucate.
A fost dificil să se ajungă la un acord, e un subiect delicat salariul, dar până la urmă toată lumea a semnat înțelegerea,” a explicat Paulo Dybala.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER