Conference League nu mai e competiția „slabă” din anii trecuți. FCSB și CFR Cluj pot avea grupe „de foc” în cupele europene și pot da peste adversari de calibru în încercarea de a ajunge în primăvara europeană.
FCSB și CFR Cluj au rămas singurele formații românești care se luptă pentru accederea în grupele competițiilor europene. FCSB are deja asigurat un loc în Conference League, iar CFR Cluj a ajuns până în play-off. Pe cele două le așteaptă adversari puternici în grupele Conference League, odată cu startul noului format.
Până la startul grupelor Conference League, FCSB se luptă pentru un loc în grupele Europa League în dubla manșă cu LASK Linz, în timp ce CFR Cluj mai are de trecut un singur hop pentru a accede în grupe, după confruntarea cu ciprioții de la Pafos.
În cazul în care FCSB nu reușește să treacă de LASK Linz în play-off-ul Europa League, are un loc asigurat în Conference League, dar coeficientul nu o ajută prea mult, astfel că va fi repartizată în urna a treia, urmând să aibă cel puțin doi adversari de calibru. CFR Cluj a avut un parcurs european mai bun în ultimii ani, astfel că formația antrenată de Dan Petrescu se va afla în urna a doua la tragerea la sorți.
Cei de la Football Meets Data au realizat o simulare a modului în care ar putea arăta urnele pentru grupele din Conference League. Aceștia o dau ca favorită pe CFR Cluj în disputa cu Pafos și au trecut-o pe lista pentru grupe. Și FCSB apare pe lista pentru Conference League, deși își joacă ultima șansă pentru accederea în Europa League.
În cazul în care lucrurile nu s-ar schimba și urnele ar arăta exact așa cum au fost simulate, atunci CFR Cluj cu un coeficient de 26.500 ar fi în urma a doua, în timp ce FCSB cu un coeficient de 10.500 ar urma să pice în urma a treia. Acest lucru le poate da mari bătăi de cap în special roș-albaștrilor care pot întâlni adversari puternici din primele două urne.
Cea mai dificilă grupă pentru cele două echipe ar putea fi formată din:
În noul format competițional se joacă șase meciuri cu șase echipe diferite, trei partide în deplasare și trei pe teren propriu. La tragerea la sorți nu pot pica echipe din aceeași țară, astfel că nu va exista în grupe un duel între echipele care au încheiat pe primele poziții sezonul trecut în Superliga.
La finalul grupelor, echipele care merg mai departe se decid luând în considerate un clasament unic. Locurile 1-8 merg direct în optimile de finală, locurile 9-24 merg în 16-imi, în timp ce locurile 25-36 sunt eliminate direct.
FCSB și CFR Cluj pot avea un calendar extrem de încărcat în perioada următoare. Cele două reprezentante ale României vor debuta în grupe pe 3 octombrie. A șasea etapă din Conference League se va încheia pe 19 decembrie, urmând ca fazele eliminatorii să debuteze pe 13 februarie.
Marți seară are loc meciul tur al roș-albaștrilor împotriva celor de la LASK Linz. Partida tur se va disputa pe terenul belgienilor și nu va fi transmisă la TV, ci doar pe Voyo. CFR Cluj dispută meciul tur cu Pafos pe teren propriu, joi 22 august, urmând să facă deplasarea pe 29 august în Cipru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER