Pedri a avut un an de excepție, iar jucătorul din La Liga a primit și premiul „Golden Boy”, trofeu acordat de italienii de la Tuttosport.
Mijlocașul Barcelonei a fost considerat cel mai valoros fotbalist sub 21 de ani din acest an.
Primul câştigător al trofeului Golden Boy a fost olandezul Rafael van der Vaart.
Cu 318 puncte, Pedri l-a devansat pe englezul Jude Bellingham (Borussia Dortmund), care a primit 199 de puncte. Aceasta este cea mai mare diferenţă dintre primii doi clasaţi în ancheta de 19 ani a publicaţiei italiene.
„Mulţumesc Tuttosport pentru acest trofeu, care mă face mândru, şi le mulţumesc, de asemenea, tuturor membrilor juriului şi fanilor care m-au susţinut mereu în ceea ce a fost un 2021 incredibil pentru mine. Desigur, mulţumesc şi clubului FC Barcelona, naţionalei Spaniei, familiei mele, prietenilor mei şi tuturor celor care mi-au fost aproape zi de zi. Fără ei, nu aş fi putut câştiga premiul Golden Boy”, a spus câştigătorul, într-un mesaj video.
Acordat pentru prima dată în 2003, trofeul Golden Boy a fost câştigat de-a lungul timpului de staruri precum Wayne Rooney, Lionel Messi, Sergio Aguero, Raheem Sterling şi Kylian Mbappe.
Pedri a fost desemnat de o comisie UEFA cel mai bun fotbalist tânăr la Euro 2020. Printre cei care au votat a fost și fostul internațional Cosmin Contra. Luis Enrique a avut încredere în el de la începutul turneului. „Ceea ce a făcut Pedri în acest turneu, la 18 ani, nimeni nu a făcut-o. Nici măcar Andrés Iniesta n-a avut realizările sale”, a declarat selecționerul uberci după eșecul împotriva Italiei.
80 de milioane de euro este cota spaniolului, conform Transfermarkt
18 ani are Pedri
2026 este anul în care expiră contractul jucătorului cu Barcelona
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER