Președintele FIFA, Gianni Infantino, pare să-și fi făcut un selfie lângă sicriul descoperrit al legendei fotbalului Pele, ale cărui funeralii au loc în prezent în Brazilia.
Infantino s-a aflat în orașul Santos pentru a-i aduce un ultim omagiu jucătorului considerat cel mai mare din toate timpurile, care a murit joi, la vârsta de 82 de ani.
Mii de oameni, inclusiv soția și fratele lui Pele, au trecut prin Vila Belmiro, gazda clubului de multă vreme al lui Pele, Santos, unde sicriul deschis cu „Regele” a fost expus pe o structură temporară la centrul terenului.
Sora lui Pele a putut fi văzută în aceeași fotografie, în timp ce președintele FIFA a folosit un telefon mobil pentru a-și face un selfie cu un bărbat. Într-o a doua fotografie, un alt ins s-a oprit să-și facă un selfie cu Infantino și cu ceilalți oameni.
FIFA boss Gianni Infantino appears to take a SELFIE near Pele’s open casket https://t.co/2y7PA2y14J — Daily Mail Online (@MailOnline) January 2, 2023
FIFA boss Gianni Infantino appears to take a SELFIE near Pele’s open casket https://t.co/2y7PA2y14J
— Daily Mail Online (@MailOnline) January 2, 2023
În timp ce stătea lângă sicriu, Infantino a fost văzut, de asemenea, discutând cu văduva lui Pele, Marcia Aoki, și cu fiul său Edinho, în timp ce strângea mâna celorlalți prezenți.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Pele a fost adus luni la stadionul din oraşul Santos, pentru un priveghi de 24 de ore, în cursul căruia fanii îi vor putea aduce un ultim omagiu legendarului fotbalist brazilian, care a încetat din viaţă în urmă cu cinci zile.
Pele a încetat din viaţă pe 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, într-un spital din Sao Paulo, unde era internat de o lună. Moartea fotbalistului de geniu a întristat lumea fotbalului şi a generat un val uriaş de condoleanţe.
Autorităţile braziliene au decretat trei zile de doliu naţional în memoria singurului fotbalist cu a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970).
Pele, care a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri disputate, a evoluat între 1956 şi 1977 la Santos FC, încheindu-şi cariera în Statele Unite, la New York Cosmos (1975-1977). El a îmbrăcat de 92 de ori tricoul selecţionatei Braziliei, pentru care a marcat 77 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER