„Pentru ei ar însemna foarte mult!”. Cum poate fi benefică retrogradarea Parmei pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă
Giovanni Becali, fost impresar de fotbaliști, a vorbit despre aspectul pozitiv pe care retrogradare Parmei l-ar putea avea pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.
În timp ce Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu Parma.
Cum poate fi benefică retrogradarea Parmei pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă
Contrar aparențelor, Giovanni Becali consideră că retrogradarea Parmei ar putea fi benefică pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă, dacă formația italiană va reuși să revină înapoi în Serie A încă din primul an.
„Man şi Mihăilă s-au transferat pe sume importante nejucând în cupele europene, neparticipând cu naţionalele la un turneu final, au participat la U21, dar au trecut doi ani de atunci. Dacă aceste sume au fost date pentru doi jucători români, vreo 20 de milioane care au intrat în România, trebuie să ne întrebăm cu cât chin am ajuns la aceste sume.
Multă lume poate să creadă că e o retrogradare în urma căreia ei îşi pot pierde din valoare, dar un an în Serie B, în Italia, şi, mai ales încununată cu o promovare în prima ligă, pentru ei ar însemna foarte mult”, a declarat Giovanni Becali, pentru Telekom Sport.