Pep Guardiola a făcut anunțul șoc: „Manchester City e ultimul club la care voi antrena”

Pep Guardiola a făcut anunțul șoc: „Manchester City e ultimul club la care voi antrena”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 27 noiembrie 2024
  • Publicat:

Antrenorul celor de la Manchester City, Pep Guardiola, 53 de ani, a făcut un anunț care a surprins pe toată lumea. Recent, acesta anunța prelungirea contractului său cu formația de pe Etihad până în 2027, într-un moment în care se credea că acesta ar fi fost ultimul său sezon la echipă.

Acest anunț a venit, însă, în plină criză, una dintre cele mai mari din cariera sa de antrenor, care l-a pus în situații imprevizibile, cum ar fi zgârieturile de pe frunte și nas sau momentul în care s-a îndreptat spre tribunele de la Anfield și a arătat șase degete, referindu-se la cele șase Premier League câștigate de el alături de City.

Ce anunț a făcut Pep Guardiola. A surprins pe toată lumea: „Manchester City e ultimul club la care voi antrena”

În cadrul unui podcast, el a declarat că nu ar pleca să antreneze o altă echipă într-o altă țară.

„Nu voi antrena altă echipă. Nu vorbesc despre viitorul pe termen lung, dar ceea ce nu voi face este să părăsesc Manchester City și să merg într-o altă țară pentru a face același lucru pe care îl fac acum.

Nu aș avea energia… Ideea de a începe de la zero într-un alt loc, întregul proces de formare și așa mai departe… Nu, nu, nu! Poate într-o echipă națională, dar asta este altceva”, a declarat Pep Guardiola în cadrul podcastului „Desmontadito”, potrivit Sport.es.

Pep Guardiola, după Manchester City – Feyenoord 3-3. „Suntem disperați să câștigăm și să ne prezentăm bine, dar victoriile nu vin”

După meciul Manchester City – Feyenoord, scor 3-3, managerul „cetățenilor” i-a criticat pe jucători pentru felul în care au jucat.

„Nu suntem echilibrați. Le-am făcut cadou atât primul gol, cât și pe celelalte. Așa că din această cauză este atât de dificil. Am pierdut o mulțime de jocuri în ultima perioadă, suntem într-o situație delicată și aveam nevoie de o victorie.

Jocul a fost bun pentru încrederea noastră, am jucat la un nivel bun, dar apoi s-a întâmplat ceva și au apărut problemele. Nu știu dacă e vorba de o problemă de ordin mental. Dar nu aveam voie să primim primul gol și, de asemenea, nici pe al doilea. Suntem disperați să câștigăm și să ne prezentăm bine, dar victoriile nu vin. Asta este situația”, a declarat Pep Guardiola, citat de SportBible.com.

A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×