Peste Marcelo și Neymar! Cine a fost desemnat brazilianul anului în Europa
Unul dintre golgheterii celor de la Liverpool, brazilianul Roberto Firmino (27 de ani) a primit trofeul „Samba Gold” pentru cel mai bun fotbalist brazilian în Europa, acordat de compania Sambafoot.
Realizările sale din anul 2018 i-au convins pe sud-americani. Acesta a ajuns în finala Ligii Campionilor cu Liverpool și a „pus umărul” la începutul perfect de sezon al cormoranilor, neînvinși în primele 20 de meciuri din campionatul intern. Manchester City s-a impus, în cele din urmă, în fața echipei lui Klopp, scor 2-1.
Firmino a fost câștigat cu 21,79% din voturi, podiumul fiind completat de Marcelo (20,51%), respectiv Neymar (18,67%). Firmino este al doilea jucător al lui Liverpool care primește trofeul „Samba Gold”, după Philippe Coutinho în 2016.
60 de goluri și 43 de pase decisive în 172 de partide sunt cifrele lui Firmino în tricoul celor de la Liverpool, formație la care este legitimat din anul 2015. Contractul său cu liderul din Premier League este valabil până în 2023.