Prestațiile excelente pe care Ianis Hagi le-a avut în ultima perioadă nu au rămas fără ecou. Philippe Clement a decis să-l titularizeze în meciul cu marea rivală, Celtic, din finala Cupei Ligii Scoției.
Chiar dacă nu a ieșit în evidență printr-un gol sau o pasă decisivă, internaționalul român a lăsat o impresie destul de bună. Jurnaliștii scoțieni chiar l-au lăudat, acordându-i nota 7.
Rangers a luptat din răsputeri pentru trofeu, dar s-a văzut învinsă în urma loviturilor de departajare, scor 4-5. Asta deși a fost cea care a deblocat tabela, în minutul 41, prin Nedim Bajrami, intrând în avantaj la cabine.
Grec Taylor a restabilit egalitatea în minutul 56, iar Daizen Maeda a adus-o pe Celtic în avantaj, patru minute mai târziu. Elevii lui Philippe Clement au refăcut echilibrul, grație reușitei lui Mohamed Diomande din minutul 75, dar Nicolas Kuhn a punctat pentru rivali.
Brazilianul Danilo a fost cel care a egalat la 3, împingând meciul în prelungiri. S-a ajuns apoi la penalty-uri, unde Ianis Hagi a transformat cu o execuție sigură, în ciuda încercărilor lui Kasper Schmeichel de a-l intimida. Nu a putut evita, însă, eșecul.
„Ianis a fost foarte bun în ultimele săptămâni, a jucat foarte bine pe poziția sa. Poate fi decisiv cu pasele sale, cu șuturile la poartă, are calitate. D-abia aștept să-l văd pe teren”, spunea Clement despre el înaintea fluierului de start.
Totuși, fiul lui Gică Hagi are în continuare o situație dificilă la Rangers. Presa britanică a oferit detalii cu privire la posibilitatea ca mijlocașul Kiernan Dewsbury-Hall să fie adus de la Chelsea în pauza competițională a iernii, sub formă de împrumut.
„Când vorbim despre decari, Ianis Hagi a fost senzațional în momentul în care a venit de la Genk, în 2020, dar nu mai e același jucător de când a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, în ianuarie 2022, care a necesitat o intervenție chirurgicală. De atunci, românul a fost accidentat în repetate rânduri și, după ce a petrecut un sezon împrumutat la Alaves, a avut prima apariție după 404 zile în tricoul lui Rangers, în octombrie. Meciul a fost marcat de cartonașul roșu primit de Hagi, la jumătate de oră de la intrarea pe teren, după consultarea VAR-ului. Clement va încerca să-și fortifice compartimentul ofensiv în ianuarie, când un jucător care este exact ce caută va deveni disponibil. Așa cum a spus Pete O’Rourke pentru Football Insider, mijlocașul lui Chelsea, Kiernan Dewsbury-Hall, va putea fi transferat în perioada de mercato de iarnă, care se deschide de Anul Nou. Fotbalistul de 26 de ani a ajuns la Chelsea în vară, pentru 30 de milioane de lire, unde s-a reîntâlnit cu Enzo Maresca. Chiar și așa, Dewsbury-Hall nu a fost folosit frecvent. A înscris singurul său gol pentru Chelsea în septembrie, în victoria cu Gent, 4-2, nefiind nici măcar rezervă în 6 dintre ultimele 10 partide de Premier League și sunt șanse mari să plece în ianuarie. Rangers și-a manifestat interesul pentru Dewsbury-Hall, deși nu are banii necesari transferului. S-ar putea ajunge, totuși, la un acord pentru un împrumut”, a scris footballfancast.com.
„Când vorbim despre decari, Ianis Hagi a fost senzațional în momentul în care a venit de la Genk, în 2020, dar nu mai e același jucător de când a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, în ianuarie 2022, care a necesitat o intervenție chirurgicală.
De atunci, românul a fost accidentat în repetate rânduri și, după ce a petrecut un sezon împrumutat la Alaves, a avut prima apariție după 404 zile în tricoul lui Rangers, în octombrie. Meciul a fost marcat de cartonașul roșu primit de Hagi, la jumătate de oră de la intrarea pe teren, după consultarea VAR-ului.
Clement va încerca să-și fortifice compartimentul ofensiv în ianuarie, când un jucător care este exact ce caută va deveni disponibil. Așa cum a spus Pete O’Rourke pentru Football Insider, mijlocașul lui Chelsea, Kiernan Dewsbury-Hall, va putea fi transferat în perioada de mercato de iarnă, care se deschide de Anul Nou.
Fotbalistul de 26 de ani a ajuns la Chelsea în vară, pentru 30 de milioane de lire, unde s-a reîntâlnit cu Enzo Maresca. Chiar și așa, Dewsbury-Hall nu a fost folosit frecvent. A înscris singurul său gol pentru Chelsea în septembrie, în victoria cu Gent, 4-2, nefiind nici măcar rezervă în 6 dintre ultimele 10 partide de Premier League și sunt șanse mari să plece în ianuarie.
Rangers și-a manifestat interesul pentru Dewsbury-Hall, deși nu are banii necesari transferului. S-ar putea ajunge, totuși, la un acord pentru un împrumut”, a scris footballfancast.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER