Pique a generat controversă în Spania. FOTO | Fundașul și-a tăiat mânecile tricoului naționalei dintr-un motiv incredibil, apoi și-a anunțat retragerea

Fotbalistul catalan Gerard Pique, în vârstă de 29 de ani, a anunțat, duminică, după meciul Spania – Albania, că se va retrage din naționala Spaniei la finalul Campionatului Mondial din 2018, găzduit de Rusia, conform Associated Press și a făcut și un gest care a produs vâlvă în presa iberică.

Pique se numără printre vocile importante care susțin independența Cataloniei față de Spania, iar la partida cu Albania a ales să-și taie mânecile tricoului, pentru a nu purta steagul țării sale, gestul generând discuții aprinse în Spania. „Mi le-am tăiat pentru că erau prea lungi și mă deranjau. E obositor să vorbesc despre asta”, a fost explicația oferită de fundașul Barcelonei.

Fundașul central al Barcelonei a debutat în naționala Spaniei în 2009, iar de atunci a acumulat 84 de meciuri și cinci goluri. Pique și-a trecut în palmares o Cupă Mondială, în 2010, și un Campionat European, cucerit în 2012 cu naționala Spaniei. Potrivit relatărilor, oboseala este motivul invocat de Gerard Pique pentru a justifica această decizie.

„Cupa Mondială din Rusia va fi ultima mea competiție alături de naționala Spaniei. Nu e o decizie luată la cald, m-am gândit mult la acest lucru și asta simt”, a declarat Gerard Pique la finalul meciului cu Albania, citat de Associated Press.

De-a lungul carierei la echipa națională, fundașul Barcelonei a avut mai multe probleme cu fanii spanioli. Aceștia l-au fluierat în mai multe rânduri pe Pique, catalanul fiind acuzat că ar fi făcut semne obscene în fața camerei de filmat, chiar în timpul intonării imnurilor la meciul Croația – Spania, de la Campionatul European din Franța. Fundașul de 29 de ani a fost surprins de cameră în timp ce își „trosnea degetele”, așa cum a declarat, poziția mâinii fiind interpretată drept un semn obscen de către fanii echipei naționale.

Publicat: 10 10. 2016, 09:31
Actualizat: 10 10. 2016, 09:58