Planul liderului din Serie A cu Andrei Rațiu

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 23 noiembrie 2024
Vezi galeria foto - 6 poze

Napoli, ocupanta primului loc din Serie A după 12 etape, a intrat în cursa pentru semnătura lui Andrei Rațiu (26 de ani), iar italienii au dezvăluit planul conducerii pentru talentatul apărător dreapta român.

Gruparea napoletană are deja un jucător extrem de capabil pentru postul de fundaș dreapta, iar acesta este Giovanni Di Lorenzo (31), internațional italian cu 44 de apariții în tricoul primei reprezentative.

Italienii îl contrazic pe Giovanni Becali. De ce Andrei Rațiu este potrivit pentru un transfer la Napoli

Andrei Rațiu continuă să fie subiectul a numeroase articole de presă care au în prim-plan un potențial transfer al său, iar ultima formație care ar fi intrat în cursa pentru semnătura lui este Napoli, liderul din Serie A.

După 12 etape scurse din actuala stagiune, gruparea napoletană a adunat un total de 26 de puncte, cu unul mai mult decât următoarele 4 clasate, Atalanta, Fiorentina, Inter și Lazio. Fanii echipei visează la cucerirea nou titlu, după cel de la finalul sezonului 2022 – 2023, iar conducerea tehnică, în frunte cu antrenorul Antonio Conte (55), va face tot posibilul pentru îndeplinirea obiectivului.

Napoli are a doua cea mai eficientă apărare din Serie A, cu doar 9 goluri primite, însă Conte vrea în continuare să întărească departamentul defensiv, iar ultima țintă stabilită în materie de transferuri ar fi Andrei Rațiu.

O potențială trecere a lui Andrei Rațiu la Napoli a fost comentată deja de impresarul Giovanni Becali, care s-a arătat sceptic cu privire la șansele mutării. Motivul? Pe postul de fundaș dreapta, Napoli îl are pe Giovanni Di Lorenzo, căpitanul echipei și totodată căpitanul Squadrei Azzurra.

Cu toate acestea, italienii de la publicația UltimeCalcioNapoli.it susțin că gruparea antrenată de Antonio Conte are un plan bine definit pentru fotbalistul lui Rayo Vallecano, iar dacă va veni în Serie A, Andrei Rațiu ar urma să primească minute:

Obișnuită să joace cu o linie defensivă în patru, ideea lui Napoli este să îl transfere din La Liga și să îl așeze ca rezervă a lui Di Lorenzo și ca mijlocaș central într-o apărare formată din trei jucători”, se arată pe UltimeCalcioNapoli.it.

Napoli, dispusă să plătească cel mult 10.000.000 de euro

În privința sumei de transfer care ar putea fi solicitată în cazul lui Andrei Rațiu, italienii au vorbit despre clauza de reziliere pe care românul o are stipulată în contractul de la Vallecano. Este vorba despre 25.000.000 de euro, sumă pe care Napoli nu concepe să o plătească. Potrivit sursei menționate mai sus, liderul din Serie A ar fi gata să achite pentru Rațiu cel mult 10.000.000 de euro:

Contractul lui Andrei Rațiu cu Rayo Vallecano include o clauză de reziliere de 25.000.000 de euro, o sumă imposibil de atins pentru Azzurri, având în vedere că nu consideră că jucătorul valorează atât. Napoli negociază un preț mai mic și nu vrea să plătească mai mult de 10.000.000 de euro pentru un jucător care este deja adult și care va fi dificil de vândut mai departe”, mai notează jurnaliștii italieni.

Andrei Rațiu nu ar fi doar pe placul lui Antonio Conte, ci și pe cel al lui Giovanni Manna, directorul sportiv al lui Napoli care l-a urmărit pentru o perioadă îndelungată de timp pe apărătorul dreapta al naționalei României.

Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Andrei Rațiu este de 4.000.000 de euro.

Publicat: 23 11. 2024, 08:38