Premierul maghiar Viktor Orban, la un pas să dea României o nouă lovitură uriașă de imagine: clubul pe care îl „coordonează” din umbră l-a ofertat pe Laurențiu Reghecampf! De ce au amânat părțile colaborarea | EXCLUSIV

Laurențiu Reghecampf, frustrat după eșecul cu FCSB: „Dacă marcam, jocul se schimba total!”
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf a semnat cu Neftchi Baku, din Azerbaidjan, dar a fost la un pas de un contract spectaculos cu MOL Vidi.

ProSport a aflat că gruparea pe care Viktor Orban, premierul Ungariei, o gestionează de la distanță l-ar fi ofertat pe tehnicianul român.

Negocierile s-au sistat, după ce partea maghiară ar fi cerut răgaz pentru a stabili exact fondurile pe care se poate baza pentru obiectivele îndrăznețe pe care și le-ar fi propus: titlul și intrarea, în anul următor, în grupele Ligii Campionilor sau cele ale Europa League.

MOL Vidi, clubul de suflet al lui Viktor Orban, a fost la un pas să îl numească principal pe Laurențiu Reghecampf

Vestea serii de marți îl anunța pe Laurențiu Reghecampf drept noul antrenor al celor de la Neftchi Baku. O destinație surpriză pentru fostul tehnician al Universității Craiova, în contextul în care fotbalul din Azerbaidjan păstrează încă impresia unuia din lumea a treia sau chiar a patra. Cu toate acestea, Reghecampf a acceptat să preia formația din Baku și are drept obiectiv imediat pătrunderea în grupele Conference League.

Contractul primit de român este unul excelent: 480 de mii de euro pe sezon și o înțelegere valabilă pe doi ani! Vorbim de o remunerație pe care în Liga 1 doar Dan Petrescu o poate visa, dar numai cu bonusuri incluse dacă reușește să intre în grupele Europa League sau Champions League!

ProSport a aflat, însă, că Reghecampf a fost la un pas de o altă lovitură, chiar mai spectaculosă, de această dată la nivelul imaginii. Antrenorul a fost ofertat de formația maghiară MOL Vidi. Este vorba despre cel mai puternic club din prima ligă a Ungariei, mai ales datorită influenței pe care o are Viktor Orban în tot ceea ce înseamnă activitatea echipei.

Propunerea era clară pentru Reghe: un contract beton, la nivel de salariu, cu obiective îndrăznețe: titlu și intrarea, la anului, în grupele Champions League sau Europa League. Doar că ungurii au fost corecți cu tehnicianul plecat de la Universitatea Craiova și i-au transmis că nu au încă bugetul completat pentru ambițiile pe care le au și au cerut răgaz pentru a găsi soluții.

Cu alte oferte pe masă foarte bune și presante, Reghecampf ar fi decis să amâne parteneriatul cu MOL Vidi. Părțile au renunțat la negocieri, dar au căzut de acord că pe viitor, dacă lucrurile se vor „lega” altfel, să colaboreze. Între timp, pentru antrenor începe o nouă aventură. La Baku.

Publicat: 22 06. 2022, 11:53
Actualizat: 22 06. 2022, 11:57