Ladislau Boloni e pe făraș la Panathinaikos! Presa din Grecia anunță demiterea antrenorului + Tehnicianul român care îi poate lua locul

Boloni, a patra victorie consecutiva cu Panathinaikos
Vezi galeria foto - 4 poze

Panathinaikos nu a mai câștigat de cinci meciuri, astfel că presa elenă anunță demiterea antrenorului Ladislou Boloni. Interensant este faptul că locul acestuia ar putea fi ocupat de un alt tehnician român, Răzvan Lucescu.

Ladislau Boloni (67 de ani) a fost instalat, în toamna anului trecut, pe banca grecilor de la Panathinaikos. Acesta are contract, până în 2022, cu formația elenă.

Panathinaikos se află pe locul 6 din prima ligă greacă, cu 42 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate.

Presa din Grecia anunță demiterea lui Ladislau Boloni de la Panathinaikos

Presa din Grecia susține că Ladislou Boloni a pierdut controlul vestiarului de la Panathinaikos, astfel că, în curând, va fi demis din funcția de antrenor principal al clubului elen.

„Îndepărtarea antrenorului va fi anunţată în curând. Boloni a pierdut controlul vestiarului şi problemele din interior au demonstrat că Panathinaikos are probleme interne serioase”, au scris cei de la Ethnos.gr.

Locul lui Boloni ar putea fi luat de Răzvan Lucescu, acesta fiind dorit de oficialii lui Panathinaikos, potrivit Sport24.gr. Fiul lui Mircea Lucescu este liber de contract, după ce s-a despărțit, recent, de Al Hilal.

Cuvinte dure la adresa lui Ladislau Boloni

Un editorialist din Grecia a avut cuvinte dure la adresa lui Ladislau Boloni. Acesta este nemulțumit de evoluțiile lui Panathinaikos și spune că jocul formației elene are un stil desprins din epoca Paleolitică.

„E clar că echipa a revenit la un stil de paleolitic. După ce în ianuarie, Dumnezeul fotbalului a fost generos cu Bölöni prin rezultate și cu adversari accesibili, s-a întors roata norocului. Românul s-a declarat nemulțumit de cum s-a primit golul, dar nu a suflat o vorbă că PAO nu a avut o jumătate de ocazie. A transformat atacanții în mijlocași, mijlocașii în fundași, iar pe apărători în prizonieri în propriul careu, de parcă ar înfrunta o combinată Bayern – City”, a scris editorialistul Costas Goulis, potrivit publicației Sport24.gr.

Publicat: 07 03. 2021, 12:20
Actualizat: 07 03. 2021, 12:21