Presa din Italia, cucerită de Valentin Mihăilă și Dennis Man: „Cei doi reprezintă «rezerva de aur» a Parmei!”

Presa din Italia, cucerită de Valentin Mihăilă și Dennis Man: „Cei doi reprezintă «rezerva de aur» a Parmei!”
Dennis Man, Valentin Mihăilă și jucătorii Parmei, puși la zid după eșecul dramatic cu Cagliari
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Mihăilă și Dennis Man au evoluții tot mai bune în tricoul Parmei. Acest lucru a fost remarcat și de presa italiană, care le prevede un viitor frumos celor doi internaționali români.

Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.

În timp ce Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu Parma.

Presa din Italia, cucerită de Valentin Mihăilă și Dennis Man

Jurnaliștii italieni semnalează faptul că Valentin Mihăilă și Dennis Man ar putea reprezenta, în viitor, o „lovitură” pe plan financiar pentru Parma, chiar dacă echipa din Serie A va retrograda, la finalul actualului sezon.

„Singurul motiv de bucurie: Man și Mihăilă s-au acomodat, iar viitorul ține doar de ei.

Cei doi reprezintă «rezerva de aur» a Parmei, atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere economic, în cazul unor posibile transferuri.

Investiția lui Kyle Krause în cei doi atacanți români tineri a avut sens. Acum, după ce aceștia s-au acomodat și par că evoluează de la meci la meci, Parma se pregătește să profite de toate beneficiile acestei afaceri, mai ales că se vorbește de interes pentru ei din mai multe locuri”, scriu cei de la Parmalive.

Parma se află pe locul 19 din Serie A, cu 20 de puncte obținute după 29 de meciuri jucate.

Filippo Inzaghi, lasat fără cuvinte de golul lui Dennis Man

Benevento și Parma au remizat, 2-2, în Serie A, iar golul egalizator a fost adus chiar de Dennis Man. Filippo Inzaghi, antrenorul lui Benevento, s-a declarat impresionat de reușita de excepție a lui Dennis Man.

„La golul egalizator, Cornelius a fost imbatabil în duelul aerian, iar Man a avut o execuție impresionantă pe urmărirea balonului. E vorba de calitatea adversarului, nu am avut ce să facem. Dacă Serie A ar fi început acum, Parma s-ar fi luptat pentru cu totul alte obiective. E o echipă foarte bună”, a declarat Inzaghi, într-o conferință de presă, conform Parmalive.

Reușita din meciul cu Benevento a reprezentat primul gol marcat de Dennis Man în Serie A.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×