Președintele FIFA anunță ce modificări se vor produce în fotbal după pandemia COVID-19: „Nu este SF, vom discuta despre asta!”
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunțat că după pandemia COVID-19 fotbalul mondial poate suporta modificări.
„Este necesară o evaluare a impactului economic global. Acum este dificil de realizat, pentru că nu ştim când vom reveni la normalitate, dar trebuie să ne uităm la oportunităţi. Putem chiar să reformăm fotbalul mondial, făcând un pas în spate. Cu un format diferit, mai puţine turnee, dar mai interesante. Poate mai puţine echipe, dar mai echilibrate. Mai puţine meciuri pentru a proteja sănătate jucătorilor, dar mai intense.
Nu este SF, vom discuta despre asta. Cuantificăm pagubele, vedem cum le putem acoperi, vom face sacrificii. Vor fi avantajaţi cei care şi-a gestionat societatea într-un mod sănătos şi astfel vom reîncepe. Nu de la zero, pentru că suntem privilegiaţi. Dar hai să salvăm împreună fotbalul de o criză care riscă să fie ireversibilă”, a declarat Gianni Infantino, conform Gazzetta dello Sport.
Acesta a completat, chestionat fiind despre varianta ca meciurile să se reia în mai: „Cea mai importantă este sănătate, apoi vine restul. Fără panică, transmitem clar: se va juca în momentul în care va dispărea pericolul asupra sănătăţii omenirii. Federaţiile şi Ligile sunt dispuse să respecte recomandările autorităţilor şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Eu le mulţumesc doctorilor, infirmierilor şi tuturor celor care îşi riscă viaţa pentru a o salva pe a noastră. Ei sunt eroi!”.
- FIFA este implicată într-o campanie, alături de OMS, care are ca scop convingerea populaţiei de a sta acasa. În acest program au fost deja incluse mesajele video ale unora ca Jose Mourinho, Mauricio Pochettino sau Arsene Wenger
Pandemia de coronavirus a afectat grav fotbalul din toată lumea, iar Gianni Infantino, președintele FIFA, a luat o decizie importantă în lupta împotriva COVID-19.
De asemenea, Campionatul European a fost amânat pentru anul 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. Este prima dată în istorie când se joacă în an impar.