Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal critică decizia conform căreia Manchester City va avea dreptul să evolueze în Champions League: „TAS nu se ridică la standarde!”

Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, s-a declarat nemulțumit de decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, conform căreia Manchester City nu va fi suspendată din Liga Campionilor, după ce a încălcat regulile fair-play-ului financiar.

Manchester City va trebui să achite o amendă în valoare de zece milioane de euro, deși inițial a fost penalizată de UEFA cu 30.000.000 de euro. Astfel, gruparea din Premier League a scăpat de pierderile financiare pe care le-ar fi suferit în cazul absenței din cupele europene care ar fi ajuns la 100 de milioane de euro pe an.

Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal critică decizia luată de TAS

Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, este de părere că TAS nu se ridică la nivelul istoriei pe care Elveția o are în arbitraj și cere o reevaluare a instituției de la Lausanne.

„Trebuie să reevaluăm dacă TAS este organismul adecvat la care să facem apel cu privire la decizii instituţionale din fotbal. Elveţia este o ţară cu o mare istorie a arbitrajului, dar TAS nu se ridică la standarde”, a declarat Tebas pentru dailymail.co.uk.

Manchester City, victorie în prima manșă în fața lui Real Madrid

În sezonul 2019 – 2020 din UEFA Champions League, Manchester City a ajuns să se califice în grupe, iar în prima manșă a optimilor de finală s-a impus cu 2-1 în fața spaniolilor de la Real Madrid pe Santiago Bernabeu, pornind cu prima șansă la retur în fața acestora. În cazul în care City se va califica, atunci englezii vor întâlni în fața următoare învingătoarea dintre Juventus Torino și Olympique Lyon.

Meciurl retur dintre Manchester City și Real Madrid va avea loc vineri, 7 august, și va putea fi urmărit în format live text pe www.prosprot.ro.

Publicat: 13 07. 2020, 17:42