Mircea Lucescu a fost criticat de toți oamenii de fotbal și suporterii Turciei, după rezultatele pe care le-a obținut cu naționala, dar președintele Turciei i-a luat apărarea. A declarat că „Il Luce” are un rol esențial în schimbarea generației.
Senol Gunes va continua munca începută de Lucescu. Va încerca să își impună folosofia de joc cu tinerii promovați de Lucescu, iar în cele din urmă Turcia va ajunge, din nou, în rândul naționalelor puternice ale Europei. „Sunt un om care are încredere în antrenorii locali, iar Senol Gunes este unul dintre cei mai buni tehnicieni din Turcia. Mircea Lucescu a încercat să întinerească echipa, dar n-am niciun dubiu că Gunes va continua munca acestuia și va lucra bine cu tinerii jucători. Sper că echipa va avea un viitor frumos sub comanda lui„, a precizat președintele Turciei, citat de Hurriyet.
Mircea Lucescu a fost demis de la naționala Turciei în urmă cu o lună. A stat pe bancă un an și jumătate, perioadă în care a prins 17 meciuri. „Sentița” românului a fost semnată după prestațiile din Liga Națiunilor, unde a câștigat un singur meci, cu Croația.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER