Prestigiosul chirurg Ramon Cugat, prin bisturiul căruia au trecut fotbaliști de legendă din toată lumea, susține că accidentarea lui Gerard Pique din meciul cu Atletico este dintre cele mai grave și că acesta va absenta minimum 6 luni.
Cugat a fost anunțat ca viitor membru al echipei candidatului catalan Victor Font, prin prisma prieteniei care îl leagă de legenda Xavi Hernandez.
Celebrul chirurg Ramon Cugat, care l-a operat recent la menisc pe Ansu Fati, a evitat să se pronunțe total asupra cazului accidentării lui Gerard Pique, înainte de a face o evaluare personală a situației în care se află genunchiul jucătorului catalan, dar a lansat o estimare generală în raport cu situații similare.
„Miercuri dimineață o să îl consult pe Pique. Înainte de a administra un tratament, trebuie pus un diagnostic. Vom vedea dacă un tratament chirurgical, funcțional sau ortopedic, este necesar, dar nu știu în acest moment pentru că trebuie să îl văd mai întâi”, a spus reputatul medic catalan.
Cugat nu a îndrăznit să spună dacă Pique va trebui supus sau nu unei intervenții chirurgicale: „Nu mă pot juca așa cu vorbele, din cauză că nu am toate datele, dar cu o leziune parțială a ligamentului încrucișat anterior, trebuie să fii foarte atent. Poate părea că nu este complet rupt, dar până la urmă se va rupe.
Mai este vorba și despre o leziune a ligamentului interior, dar care poate fi rezolvată funcțional, prin factorul de creștere. Trebuie să ținem cont și de vârsta fotbalistului”.
În legătură cu durata de timp în care Pique va lipsi de pe teren pentru Barcelona, chirurgul spaniol a declarat că ar putea fi vorba de minim 6 luni de zile: „Nu toți genunchii sunt la fel. În Statele Unite, unele ligamente încrucișate anterioare nu s-au recuperat sub un an de zile, dar în Spania mergem mult mai repede.
Pe Xavi Hernandez l-am operat pe 3 decembrie și până la urmă a prins Cupa Mondială. Va depinde dacă tratamentul va fi unul chirurgical sau nu. Dar ca o regulă generală, mai devreme de 6 luni va fi dificil să revină”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER