Prima reacție a lui Leo Messi, după ce a dat recital în Argentina – Bolivia 6-0. Discurs încărcat de emoție, după ce a marcat un hattrick

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi a arătat o formă de joc excelentă în Argentina – Bolivia 6-0 și a avut un discurs emoționant la finalul partidei în care a reușit al zecelea hatrick în tricoul „pumelor”.

Argentina s-a dezlănțuit pe teren propriu cu Bolivia în preliminariile pentru Cupa Mondială. Lionel Messi a dat recital la revenirea pe Mâs Monumental, după aproape un an. A marcat trei goluri și a pasat decisiv la reușitele lui Martinez și Alvarez, iar la final a avut un discurs încărcat de emoție despre susținerea fanilor argentinieni și modul în care se simte de fiecare dată când joacă în țara sa natală.

Cum a reacționat Leo Messi după ce a bifat al 10-lea hatrick pentru Argentina

Chiar dacă a ajuns la 37 de ani, Leo Messi nu pare ieșit deloc din formă chiar și după o accidentare care l-a ținut mai mult timp pe margine. Argentinianul a revenit în tricoul naționalei cu un hatrick de vis în fața propriilor suporteri, iar la final a vorbit despre emoția pe care o trăiește de fiecare dată când evoluează pentru sud-americani.

„Este foarte frumos să vin aici, să simt afecțiunea oamenilor, mă emoționează când îmi strigă numele, legătura care există cu ei, momentul special pe care îl avem. Adevărul este că cu toții ne bucurăm. Îmi place să fiu aici, să joc aici… Mă bucur pentru asta și pentru victoria echipei.

(nr. despre posibila participare la Cupa Mondială) Nu am stabilit vreo dată sau termen limită cu privire la viitorul meu, vreau doar să mă bucur de meciuri. Mă emoționează mai mult ca niciodată să fiu aici și să simt dragostea oamenilor pentru că știu că acestea ar putea fi ultimele mele meciuri. Acum mai am sfârșitul sezonului, începe anul cu un presezon bun. Anul trecut nu l-am avut pentru că am călătorit mult dintr-un loc în altul, ceea ce avea nevoie clubul, dar nu a fost un presezon bun, mă gândeam mult la cupă și de aceea am luat grijă suplimentară de mine și uneori e mai rău.

În ciuda vârstei mele, când sunt aici, mă simt ca un copil. Atâta timp cât mă simt bine și pot continua să performez așa cum îmi doresc, ne vom bucura în continuare”, a declarat Messi, potrivit As.com.

Bornă impresionantă atinsă de Leo Messi: doboară record după record

Lionel Messi a doborât noi recorduri grație performanței remarcabile din partida cu Bolivia. Argentinianul a reușit cel de-al treilea hatrick din preliminariile pentru Cupa Mondială, fiind primul jucător din istoria preliminariilor sud-americane care reușește această performanță. Cu această reușită a ajuns la 10 hatrick-uri în carieră la națională, record absolut pentru gruparea „pumelor”.

Publicat: 16 10. 2024, 12:14