Gaziantep nu a scăpat de asediul noului coronavirus care a pus stăpânire pe aproape întreg mapamondul, astfel că la formația antrenată de Marius Șumudică a fost descoperit primul caz de infecție cu COVID-19.
Marius Șumudică a confirmat informația prezentată de ProSport, conform căreia echipa își va închide activitatea timp de cinci zile, urmând ca, după această perioadă, jucătorii să fie testați din nou.
„Da, e adevarat! Din păcate, unul dintre colegii mei a ieșit pozitiv și respectăm regulile. Colegul a fost izolat, și nu ne mai antrenăm până la următoarea testare, peste 5 zile.
Nu-mi pică bine, pentru că pierdem o săptămână și situația noastră implică foarte mare atenție, dar ce putem face?”, a declarat Marius Șumudică, pentru Digi Sport.
ProSport a aflat faptul că persoana infectată cu COVID-19 este un maseur al echipe, care a fost izolat imediat.
Marius Șumudică a fost nevoit să stea în izolare după revenirea în Turcia, iar acesta a dezvăluit momentele cumplite prin care a trecut în această perioadă.
„E greu în carantină, mai am trei zile. Astăzi au fost 36 de grade, suntem cazați la ultimul etaj al unui cămin studențesc. N-avem aer condiționat, îmi fac singur cu prosopul. Mi-e și frică să îmi pun ventilator că fac vreo gripă și mă ridică ăștia cu izoleta. Au venit căldurile la Gaziantep, aici e o zonă foarte călduroasă, am auzit că nu o să mai vedem picături de ploaie decât peste patru luni.
Internet am, mi-a adus un coleg ceva, l-am băgat în priză, nu mă pricep eu foarte bine, dar văd că pâlpâie niște becuri. Am crezut că avem televizor lipit pe perete, dar era ceva decupat dintr-o revistă. Nici radio n-am, oricum nu înțelegeam nimic. Pe vremuri eram bucuros de un radio, mai ales dacă îl auzeam pe Ilie Dobre”, a declarat Marius Șumudică, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER