Primele cuvinte ale lui Luis Enrique după numirea ca selecționer al Spaniei. „Nu știu dacă este un vis împlinit, dar …”

Primele cuvinte ale lui Luis Enrique după numirea ca selecționer al Spaniei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luis Enrique a vorbit pentru prima dată din postura de selecționer al Spaniei pentru televiziunea Cuatro. Tehnicianul nu a fost încă prezentat oficial, însă scaunul de pe banca tehnică a ibericilor este asigurat.

Nu știu dacă este un vis împlinit, dar știu că mă face să visez. Am avut norocul să joc pentru echipa națională, am suferit și m-am bucurat în tricoul Spaniei. Am emoții, sunt fericit și motivat„, a fost prima reacție a antrenorului Luis Enrique, care a declarat că nu îl sperie eventualele critici: „În Spania este imposibil să fiu criticat. Știu ce înseamnă să fii antrenor, criticile sunt anexate oricărui antrenor în țara noastră„.

Luis Enrique a fost criticat de fanii echipei Real Madrid, însă selecționerul Spaniei le-a transmis un mesaj de pace: „Îi iubesc mult și sunt deschis să dau tot ce am mai bun!”.

Fostul antrenor al Barcelonei a semnat cu Federația Spaniolă de Fotbal un contract pe doi ani, până la Campionatul European din 2020.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×