Espanyol a luat o pauză în această etapă de la meciurile cu Barcelona și a făcut o deplasare la Eibar. Evoluția jucătorilor lui Gâlcă a fost însă marcată de oboseala acumulată în derby-ul catalan.
Meciul cu Eibar însemna pentru „alb-albaștrii” un moment de respiro după două meciuri cu Barcelona și cu al treilea la orizont. Jucătorii lui Gâlcă au reușit un 0-0 eroic în campionat, dar au cedat cu 1-4 în Cupă. Însă aceste meciuri au însemnat un consum de energie uriaș, lucru care s-a văzut în meciul cu Eibar.
Elevii lui Costel Gâlcă n-au mai arătat aceeași determinare și disponibilitate la efort, astfel că Eibar – echipă cu un sezon surprinzător – a controlat jocul. Echipa lui Jose Luis Mendilibar a avut posesia și a arătat mai multă luciditate pe faza de atac. Scorul a fost deschis de japonezul Inui, care în minutul 15 a prins probabil execuția carierei – șut în diagonală din colțul careului de 16 metri, direct la vinclu.
Espanyol a egalat cu noroc după numai șapte minute, când tânărul Joan Jordan a prins un șut deviat. Mai departe, Eibar a fost însă echipa mai periculoasă, însă și jucătorii lui Espanyol au avut câteva oportunități. Din nou, „alb-albaștrii” au arătat însă multă precipitare la finalizare. Dacă acest lucru a fost scuzabil în fața unei echipe precum Barcelona, meciul cu Eibar a arătat de fapt lipsă de calitate în faza ofensivă. A fost cât se poate de vizibil faptul că Gâlcă are nevoie de câțiva jucători care să lumineze acțiunile de atac, lucru arătat și în partidele precedente.
Scorul final a fost decis de o greșeală individuală. Javi Lopez a căzut în careu după ce a fost întors de un adversar, dar apoi s-a aruncat în picioarele acestui. Arbitrul a arătat punctul de la 11 metri și Borja Baston a făcut 2-1.
Pentru Espanyol, este cea de-a șasea înfrângere consecutivă în deplasare. O palidă consolare, echipa antrenată de Costel Gâlcă a reușit primul gol pe teren străin în ultimele două luni. Ultima dată când Espanyol dăduse gol în deplasare fusese pe 8 noiembrie 2015, într-un meci pierdut cu 1-2 la Bilbao.
Espanyol n-are însă timp să respire. Miercuri urmează returul cu Barcelona, din Cupa Regelui, după ce în prima manșă echipa lui Gâlcă a pierdut cu 1-4.
Min. 74 GOL EIBAR. Borja Baston face 2-1 dintr-un penalty. A fost un fault al lui Javi Lopez asupra unui adversar. Fundașul dreapta al lui Espanyol a alunecat în careu după ce a fost întors de un adversar și s-a aruncat la picioarele acestuia, din dorința de a-l opri. Arbitrul a arătat punctul cu var
Min. 22 GOL ESPANYOL! Atac frumos al lui Espanyol, Jordan primește la 20 de metri, întoarce un adversar și șutează, mingea este deviată de un adversar și se duce la colțul scurt. Este primul gol marcat de Espanyol în deplasare în ultimele două luni. Ultima datî când Espanyol a înscris în deplasare a fost pe 8 noiembrie 2015, în eșecul cu 1-2 de la Bilbao
Min. 15 GOL EIBAR! Inui deschide scorul cu un șut incredibil. Japonezul a urcat pe partea stângă și a tras din colțul careului mare, cu efect, la vinclul de la colțul lung
Echipele de start:
EIBAR: Riesgo – Capa, Pantic, Ramis, Luna – Escalante, Dani GarcÃa – Sergi Enrich, Keko, Inui – Borja Baston ESPANYOL: Pau Lopez – Javi Lopez, Raillo, Roco, V. Alvarez – Jordan, Diop – Hernan, Asensio, Moreno – Caicedo
Costel Gâlcă se află, duminciă, 10 ianurie, în fața celui de-al șaselea meci de când a preluat frâiele băncii tehnice a lui Espanyol. A doua echipă din capitala Cataluniei urmează să întâlnească pe Eibar, în etapa cu numărul 19 a campionatului spaniol, de la ora 19:15.
Jucătorii lui Gâlcă vin după meciul din Cupa Regelui, de pe Camp Nou, contra Barcelonei, atunci când, la finalul meciului, pe tunelul care ducea la vestiare, s-a iscat o bătaie între unii jucători ai celor două formații. Tot din pricina meciului cu Barcelona, tehnicianul român nu se va putea baza pe atacantul Felipe Caicedo. Atacantul columbian s-a accidentat pe Camp Nou și a fost schimbat în minutul 41 al partidei, după ce deschisese scorul în minutul 9. Hernan Perez și Pape Diop au fost și ei eliminați, dar ei voi putea fi folosiți în campionat.
Până acum, Gâlcă a reușit să mențină un echilibru în ceea ce privește rezultatele obținute. Tehnicianul de 43 de ani are 2 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri de când a preluat echipa de pe stadionul Cornella El Prat.
Echipele probabile: Eibar: Riesgo – Lillo, Ramis, Santos, Capa – Berjon, Escalante, Garcia, Keko – Baston, Enrich Espanyol: Pau Lopez – Javi Lopez, Roco, Raillo, Alvarez – Jordan, Diop – Perez, Asensio, Burgui – Moreno
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER