Primul fotbalist care și-a anunțat plecarea imediat după FCSB – Voluntari 4-0: „Nu am ajuns la un consens!”
Ion Gheorghe (22 de ani) şi-a anunţat despărțirea de FC Voluntari cu șase etape înainte de finalul întrecerii.
FCSB a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-0 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din București, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
FCSB s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Darius Olaru (6), Ianis Stoica (26) şi Florin Tănase (70, 78).
Primul fotbalist care și-a anunțat plecarea imediat după FCSB – Voluntari 4-0: „Nu am ajuns la un consens!”
Ilfovenii veneau după două succese consecutive pe teren propriu, cu Universitatea Craiova şi Farul.
„Am pierdut acest meci, au fost mai buni decât noi, ne-am prezentat lamentabil. Sperăm să trecem mai repede peste acest meci şi să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut. E clar, ne aşteptam să înceapă tare, pentru că CFR a pierdut cu Craiova ieri.
Este prima dată, cred, în mandatul lui Mister când primim patru goluri. Asta este, n-avem nicio scuză.
În vară îmi expiră contractul. Au fost discuţii cu cei de la Voluntari, n-am ajuns la niciun consens. Contractul meu expiră şi vreau să mulţumesc clubului pentru că m-a lăsat în Liga 1. Îmi doresc să am parte de o nouă provocare, am patru ani aici, simt nevoia de o schimbare, am spus asta şi conducerii.
Nu ştiu dacă are vreo legătură cu faptul că n-am jucat în ultima perioadă, trebuie să întrebaţi conducerea. Eu mi-am făcut treaba la fel ca înainte.
Acum că suntem în play-off, poate că antrenorul vrea să-şi contureze lotul pentru următorul sezon. Sincer, mi-aş dori să fac pasul afară. Cu asta încep, mai târziu vom vedea”, a spus Ion Gheorghe la Orange Sport.
Cum arată ierarhia în playoff?
FC Voluntari a suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon.
Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 40, 3. Universitatea Craiova – 36, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 28, 6. FC Argeş – 24.