Primul român care ocupă o funcție în cadrul clubului Arsenal Londra. Are 42 de ani și a jucat la echipe din Ardeal
Arsenal Londra mizează, începând de azi, de serviciile unui român. Stelian Farcău are 42 de ani și a fost angajat de clubul londonez ca scouter pentru zona de Sud Est a Europei. „Mă bucur să vă anunț că de astăzi cariera mea profesională intră într-o nouă etapă. Mulțumesc clubului Arsenal Londra pentru încrederea de a mă primi în departamentul său de scouteri, urmând să fiu responsabilul zonei de Sud-Est a Europei”, a scris Stelian Farcău pe contul său de socializare.
Fost fotbalist în Liga a 2-a la FC Bihor, Olimpia Satu Mare și Liberty Salonta, Stelian Farcău este posesor al licenței A și a antrenat la nivel de juniori la FC Bihor și Liberty Salonta. La seniori, s-a aflat pe banca tehnică a echipei FC Bihor, ca second și ca principal.
„Stelian Farcău a devenit de azi primul roman din istoria lui Arsenal cu o funcție în cadrul clubului londonez. Este o poziție care îi răsplătește de deplin seriozitatea și profesionalismul de care a dat mereu dovadă. Mult success, Stelian!”, a fost mesajul postat pe facebook de agentul de jucători Cătălin Sărmășan.