Ionuț Radu are probleme serioase la Genoa, după ce a încasat cele mai multe goluri din acest sezon de Serie A: 35. Internaționalul român poate să-și ia adio de la postul de titular în acest an. Ultima clasată din Italia a anunțat oficial revenirea lui Mattia Perin, care a fost împrumutat de la Juventus până la finalul sezonului.
Italianul ajuns la 27 de ani ar urma să fie titular la Genoa, iar impresarul lui Radu a făcut scandal chiar înaintea transferului anunțat de presa din Peninsulă de mai mult timp.
Perin, care a fost luat de torinezi pentru 14 milioane de euro, nu s-a adaptat la Juventus, acolo unde a fost a treia variantă pentru postul de portar, după Szczesny și Buffon.
„Pentru mine, e o greșeală să pui portarii în competiție. Vom vedea ce se va întâmpla în ianuarie, perioada de transferuri e lungă. Radu are un caracter puternic, poate să treacă și peste această problemă. Portarul nu mi s-a părut prima problemă la Genoa”, a spus agentul românului, Oscar Damiani.
Deocamdată, e sigur că italienii se vor despărți de brazilianul Jandrei, care a prins un singur meci în Serie A.
În ceea ce-l privește pe Ionuț Radu, acesta e împrumutat de Genoa de la Inter. Românul ar urma să revină la Milano la finalul sezonului.
Ufficiale: Perin saluta la Juve torna al Genoa https://t.co/OvhaThRK7I #transfermarkt #perin #genoacfc #Juventus Juve — Transfermarkt.it (@TMit_news) January 2, 2020
Ufficiale: Perin saluta la Juve torna al Genoa https://t.co/OvhaThRK7I #transfermarkt #perin #genoacfc #Juventus Juve
— Transfermarkt.it (@TMit_news) January 2, 2020
22 de ani are Ionuț Radu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER