Probleme serioase pentru Barcelona! Sergio Aguero, diagonstic dur, după ce a fost transportat de urgență la spital

Sergio Aguero, prima reacție după transferul la Barcelona
Vezi galeria foto - 6 poze

În cadrul meciului dintre FC Barcelona și Alaves, din etapa cu numărul 11 în  La Liga, atacantul Sergio Augero a cerut ieșirea de pe teren cu puțin timp înainte de finalul primei reprize pe fondul unor probleme respiratorii.

Argentinianul în vârstă de 33 de ani a fost cauza unui moment de panică pentru colegii de pe teren dar și pentru fanii prezenți la meci, în condițiile în care în minutul 39 al partidei s-a întins pe gazon și a acuzat probleme de respirație, ținându-se de piept și de gât.

A fost nevoie de intervenția echipei medicale, urmând ca acesta să fie scos de pe teren și transportat ulterior la un spital din Barcelona. Acolo, Aguero a primit și un diagnostic, respectiv aritmie cardiacă, ce reprezintă termenul medical folosit pentru a descrie bătăile neregulate ale inimii.

Sergio Aguero, diagnosticat cu aritmie cardiacă. Atacantul este la al doilea incident de acest gen în carieră

Conform cotidianului spaniol SPORT.es, Sergio Aguero, atacantul venit la FC Barcelona după încheierea contractului cu Manchester City, a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă după ce a acuzat o durere în zona pieptului în timpul meciului cu Alaves de pe Camp Nou, încheiat cu scorul final 1-1.

Aceeași sursă informează că pentru fotbalist urmează noi investigații pentru a fi determinată cauza problemei. În prezent, Aguero se prezintă calm, însă își face suficiente griji, ținând cont de faptul că s-a mai confruntat cu aceeași problemă și pe vremea când era fotbalistul celor de la Atletico Madrid, cu 12 ani în urmă.

În această situație, există șanse foarte mici ca el să se afle în lotul Barcelonei pentru meciul cu Dinamo Kiev din etapa a patra a grupelor UEFA Champions League, programat marți, 2 octombrie, de la ora 22:00.

În momentul de față, situația de la FC Barcelona este din ce în ce mai dificilă, ținând cont că pe lângă problemele de lot cauzate de accidentări, clubul trece și printr-o schimbare de antrenor după ce olandezul Ronald Koeman a fost demis din cauza rezultatelor slabe în campionat și competițiile europene.

Acesta a fost înlocuit de interimarul Sergi Barjuan (49 de ani), adus de la Barcelona B.

Publicat: 31 10. 2021, 17:10