Eurosport 1 va transmite în direct în acest weekend (16-17 martie) cele patru meciuri din sferturile de finală ale FA Cup. În urmă cu o lună, Eurosport a achiziționat drepturile de transmisie pentru competiție până în 2021 și a consolidat, astfel, statutul de „gazdă a fotbalului englez în România”, în contextul extinderii drepturilor și pentru Premier League, până în 2022.
Cu câștigătoarea trofeului de sezonul trecut, Chelsea, ieșită din competiție în optimile de finală, opt echipe vor lupta pentru a ridica cupa la finalul sezonului. Printre ele se află cele două cluburi din Manchester, City și United, dar și Brighton & Hove Albion, echipa la care evoluează românul Florin Andone. Șase dintre cluburile rămase în competiție joacă în Premier League.
Watford și Crystal Palace vor deschide seria de meciuri din weekend sâmbătă la ora 14:15, iar ziua va continua cu Swansea City – Manchester City la ora 19:20. Wolverhampton Wanderers și Manchester United vor fi ultimele echipe care se duelează sâmbătă, începând cu ora 21:55. Nu în ultimul rând, sferturile de finală se vor încheia duminică, când la ora 16:00 va începe partida dintre Millwall și Brighton & Hove Albion.
FA Cup este una dintre cele mai iubite și prestigioase competiții inter-cluburi din lume. Disputată pentru prima oară în sezonul 1871-1872, FA Cup are o tradiție de neegalat, fiind deschisă tuturor echipelor din primele zece ligi ale piramidei de fotbal din Anglia. La ediția din acest sezon au participat 736 de cluburi.
Program transmisiuni TV: Sâmbătă, 16 martie: Ora 14:15 – Watford v Crystal Palace Ora 19:20 – Swansea City v Manchester City Ora 21:55 – Wolverhampton Wanderers v Manchester United Duminică, 17 martie: Ora 16:00 – Millwall v Brighton & Hove Albion
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER