Propunere inedită făcută de un jurnalist britanic: Liga care ar putea decide care e cel mai puternic campionat din Europa. Așa ar arată grupele

Pentru a lămuri problema alegerii celui mai bun campionat din Europa, editorialistul Rory Smith de la cotidianul „The Times” propune înființarea unui turneu organizat în anii în care nu sunt organizate Cupa Mondială și Campionatul European, care ar avea grupe formate din echipele care joacă în Premier League, Bundesliga, Serie A și La Liga.

  • Ideea lui Smith este de a opune echipe aflate pe aceleași locuri la finalul sezonului precedent
  • Învingătoarea va fi, evident, țara care obține cele mai multe puncte la finalul celor 20 de grupe

Care este cel mai puternic campionat din Europa? Probabil e întrebarea cu răspunsul cel mai dificil de găsit din fotbalul actual. Suporterii Barcelonei sau ai Realului vor milita pentru La Liga, justificând prezența lui Messi și a lui Ronaldo în campionatul spaniol. Anglofilii vor pune în prim-plan lupta incredibilă pentru putere din acest sezon, în care chiar și Liverpool, locul 4 în acest moment, speră la titlu. Italienii mizează pe forța mijlocului lui Juventus sau pe tradiția echipelor din Milano. În timp ce suporterii lui Bayern au un argument pe care îl văd irefutabil: bavarezii au reușit „tripla” în sezonul precedent și doboară record după record cu Pep Guardiola pe bancă. Până la urmă însă, dezbaterea rămâne deschisă, iar răspunsul nu va fi niciodată găsit din cauza subiectivității.


Bayern a câștigat clar duelul cu Arsenal din optimile Ligii, scor 2-0. E însă Bundesliga mai puternică decât Premier League?

Din punct de vedere economic, dar și al valorii jucătorilor implicați în întrecere, Premier League pare atât cel mai valoros, cât și cel mai echilibrat campionat. Însă după ce cele patru echipe engleze care joacă în Liga Campionilor au strâns trei eșecuri și un egal, Roy Keane a criticat dur nivelul primei ligi engleze, despre care a spus că nu este cel mai bun din Europa la ora actuală. Ceea ce l-a inspirat pe editorialistul Rory Smith de la cotidianul „The Times” să gândească format suficient de puternic pentru a determina, odată pentru totdeauna, care este cel mai puternic campionat din Europa.

Tot mai multe echipe din Anglia, în acest sezon, șase la număr, și-au propus câștigarea titlului. Însă obiectivul echipelor mari din Spania nu este doar titlul, pentru că acolo sunt foarte puține formații care se bat la campionat. Ci și câștigarea Ligii Campionilor. Care sistem este, însă mai bun?”, este întrebarea de la care a pornit Rory Smith. Iar răspunsul oferit de jurnalist pare atât interesant, cât și fezabil! Crearea unei ligi intereuropene, independentă de Liga Campionilor sau de Europa League, care să cuprindă toate echipele din Premier League, Bundesliga, Serie A și La Liga, pentru a măsura, cu adevărat, forța campionatelor.


Manchester City, locul 3 din Anglia, a fost dominată clar pe teren propriu de Barcelona, locul secund din Spania, în turul optimilor Ligii

Concret, Smith propune ca din sezonul 2014-2015, ca turneele amicale ale echipelor să fie înlocuite cu meciuri care ar conta pentru această competiție. Una desfășurată în sistem cu grupe, în care campioanele să formeze o grupă, locurile 2 câte o grupă, și așa mai departe. Cum Bundesliga are doar 18 echipe, cele două locuri ar urma să fie ocupate de primele două echipe din 2. Bundesliga. Locațiile ar urma să fie neutre, alese în funcție de banii plătiți de organizatori, iar fiecare oraș ar găzdui atât o grupă puternică, dar și una mai slabă valoric, pentru că „nimeni nu ar dori să urmărească un meci de genul Stoke – Granada, indiferent de cât de bine ar fi marketată competiția”. Smith punctează și că drepturile de televizare și încasările din produse cu însemnele cluburilor ar urma să intre în conturile echipelor, ceea ce ar presupune că echipele ar fi interesate, având în vedere că formațiile implicate și-ar putea continua turneele asiatice fără probleme.

13 Ligi ale Campionilor a câștigat Spania (9 – Real Madrid, 4 – Barcelona). Italia și Anglia au câte 12 trofee

Cum s-ar alege învingătoarea? Fiecare câștigătoare de grupă ar aduce un punct pentru campionatul din care vine. Cel mai puternic campionat va fi declarat, evident, cel care aduce cele mai multe puncte la finalul celor 20 de grupe. „Financiar, un turneu jucat în condițiile explicate mai sus, ar fi un succes. Am putea oare să organizăm acest lucru?”, se întreabă, la finalul editorialului, Rory Smith.

CUM AR PUTEA ARĂ‚TA CELE MAI TARI 6 GRUPE

GRUPA A: Chelsea, Real Madrid, Juventus, Bayern
GRUPA B: Arsenal, Barcelona, Roma, Bayer Leverkusen
GRUPA C: Manchester City, Atletico Madrid, Dortmund, Napoli
GRUPA D: Liverpool, Bilbao, Fiorentina, Schalke
GRUPA E: Tottenham, Villarreal, Inter Milan, Wolfsburg
GRUPA F: Manchester United, Real Sociedad, Verona, Monchengladbach

 

Publicat: 27 02. 2014, 17:44
Actualizat: 27 02. 2014, 17:45