PSG a spart banca și s-a înțeles cu înlocuitorul lui Kylian Mbappe. Lovitură de coșmar pentru granzii fotbalului european
Dusan Vlahovic, atacantul sârb în vârstă de 23 de ani al lui Juventus, ar urma să ajungă la PSG ca înlocuitor al lui Kylian Mbappe, atacantul francez în vârstă de 24 de ani,
PSG a spart banca și s-a înțeles cu înlocuitorul lui Kylian Mbappe. Lovitură de coșmar pentru granzii fotbalului european
PSG ar fi ajuns la o înțelegere cu Dusan Vlahovic, susține Marca. Sârbul ar urma să semneze un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea pariziană.
În ceea ce privește plecarea de la Juventus, PSG nu va negocia cu italienii, ci va plăti direct clauza de reziliere pe care atacantul o are în contract, adică nu mai puțin de 75 de milioane de euro.
Cotat la 70 de milioane de euro de către Transfermarkt, Dusan Vlahovic a jucat 27 de meciuri pentru Juventus în sezonul trecut în Serie A și a înscris zece goluri în campionat.
Dusan Vlahovic ar urma să ajungă la PSG ca înlocuitor al lui Kylian Mbappe, care este pe picior de plecare. Acesta ar urma să ajungă în curând la Real Madrid.
Ce se întâmplă cu Kylian Mbappe
Real Madrid aștepta să îl transfere pe Kylian Mbappe în vara anului viitor, din postura de jucător liber de contract, așa cum ar fi ajuns deja la un acord cu jucătorul.
A intervenit însă PSG. Conducerea franceză i-a oferit atacantului două variante: să plece în această vară, contra cost sau să își prelungească înțelegerea cu PSG. Campioana Franței refuză să îl piardă gratis pe fotbalist.
Kylian Mbappe ar fi ales să plece la Real Madrid în această vară, însă prețul său este unul foarte mare. Madrilenii ar trebui să plătească 400 de milioane de euro în schimbul francezului.
„Poziția mea este foarte clară. Nu vreau să repet de fiecare dată: dacă Kylian vrea să continue, și noi vrem să rămână. Dar trebuie să semneze un nou contract. Nu vrem să pierdem cel mai bun jucător din lume gratis. E imposibil.
Am avut un acord verbal că nu poate pleca gratis, l-a și exprimat public într-un interviu. Am fost cu adevărat șocat când am auzit că vrea să plece gratis. Este foarte dezamăgitor, pentru că este un băiat fantastic, un gentleman, așa că a pleca gratis și a slăbi cel mai mare club francez nu i-ar sta în fire. Când am auzit de intenția lui, am fost șocat și dezamăgit.
De asta trebuie să decidă într-o săptămână, maximum două. Dacă nu semnează un contract nou, ușa este deschisă să plece. Nimeni nu este mai mare decât clubul, nu vreun jucător, nici eu. Să fie foarte clar”, a spus Nasser Al-Khelaifi, recent, în cadrul unei conferințe de presă.