PSG va face marele anunț în privința noului antrenor! Șeicii au luat o decizie și-n cazul lui Thiago Motta!
Paris Saint-Germain va anunța numele noului antrenor, Unai Emery urmând să părăsească echipa după două sezoane.
„Foarte curând vom anunța. Poate mâine, poate poimâine. Ne mai jucăm puțin cu voi, jurnaliștii”, a declarat sâmbătă seară președintele clubului francez, Nasser Al-Khelaifi.
Din câte se pare, noul tehnician va fi neamțul Thomas Tuchel.
Motta, instalat antrenor la echipa de tineret
Mijlocașul Thiago Motta a jucat, sâmbătă, ultimul său meci pe Parc des Princes și se va retrage la finalul acestui sezon, el urmând să preia echipa Under-19 a celor de la PSG.
„Mă pregătesc de mult timp pentru retragere. Cred că este momentul oportun. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Am început să joc la 4 ani, este normal ca acum să am multe emoții. Mă gândesc acum la viitor și abia aștept să încep noua mea meserie”, a declarat Motta, 35 de ani, cel care a mai evoluat la Barcelona, Atletico Madrid, Genoa și Inter Milano.