Pur și simplu fabulos! Fanii lui AC Milan au scos tricouri speciale cu Ionuț Radu, după gafa imensă care a spulberat visul Interului | FOTO
Fanii lui AC Milan continuă sărbătoarea după titlul câștigat duminică, iar în Italia se găsesc și tricouri cu Ionuț Radu.
Suporterii celor de la AC Milan n-au uitat gafa impardonabilă făcută de portar în eșecul suferit de Inter cu Bologna, scor 1-2, astfel încât numele lui Ionuț Radu au apărut printre tricourile scoase la vânzare în ultimele zile.
Fanii care au făcut deplasarea la meciul cu Sassuolo au năvălit pe teren, de unde au luat câte o „amintire”. Astfel, unii au tăiat bucăți din plasa porții, alții au rupt bucăți din gazon.
Fanii lui AC Milan au scos la vânzare tricouri cu Ionuț Radu
Eroarea capitală comisă de Ionuț Radu la Bologna a fost decisivă în lupta la titlu din Serie A, astfel încât fanii lui Milan au profitat de situație și au scos la vânzare tricouri cu numele românului și numărul de titluri câștigate de echipa lor favorită: 19.
„Toate greșelile te ajută să progresezi, știm că a făcut o greșeală într-un moment foarte important în Serie A. Întregul campionat a adus-o pe Inter în acest punct, așa că fanii și clubul nu ar trebui să dea vina pe portar. Acesta este fotbalul, se caută eroi și vinovați, din păcate așa este întotdeauna în sport”, a spus Julio Cesar despre Ionuț Radu, potrivit FCInter1908.it.
„Ionuț Radu este un portar extrem de talentat, cu o mentalitate competitivă și cu un viitor frumos. Oricine greșește și atunci când nu aperi un sezon întreg există și riscul unor momente mai puțin fericite. Nu este doar greșeala lui, cu siguranță că trebuie împărțită și asumată și de cei din jurul lui. E un portar cu viitor în tricoul echipei naționale, dar care trebuie în următoarea perioadă să își asume decizii corecte pentru carieră lui”, a scris și Edi Iordănescu, pe Facebook.