Quique Setién, spectacol la prima conferință la Barcelona! Cum l-a cucerit pe Messi: „Ieri mergeam cu vacile în satul meu…”
Quique Setién a fost numit oficial ca noul antrenor al Barcelonei. Alegerea fostului tehnician al celor de la Betis a fost o surpriză totală și pentru cei mai fideli fani ai catalanilor. Setien recunoaște că nici el nu se aștepta. Succesorul lui Valverde a făcut spectacol la prima conferință.
Noul antrenor al Barcelonei a fost extrem de degajat și încrezător în fața jurnaliștilor. Setien a încercat să păstreze o atmosferă foarte bună, mai ales că echipa traversează o criză de rezultate. Setien și-a cucerit și cei mai reticenți fani: „Vă garantez că voi juca cel mai bun fotbal”
„Când merg la o echipă, pot să garantez un lucru: va juca bine! Obiectivul? Să câștigăm tot ce se poate câștiga. Acest club nu are altă cale decât cea a progresului constant și să câștige maximum de trofee posibile, pe lângă faptul că trebuie să joace foarte bine. Cea mai scurtă cale către victorie este să jucăm bine”, a spus noul antrenor al Barcelonei.
Iată mai jos câteva dintre reacțiile care au provocat zâmbetele jurnaliștilor
1. Nici în cele mai frumoase visuri ale mele nu mi-am imaginat că voi fi vreodată aici
2. Ieri mergeam cu vacile în satul meu, iar acum antrenez cei mai buni jucători din lume
3. Pot să garantez un singur lucru: echipa mea va juca bine
4. Nu m-aș fi gândit niciodată că Barca mă va alege, nu am un CV formidabil
5. Am vorbit cu Messi și cu ceilalți jucători din echipă și le-am transmis că admirația mea pentru ei este un lucru, dar că fiecare va trebui să fie la locul lui, care este alt lucru
6. S-ar putea să schimb unele lucruri la echipă, dar filosofia va rămâne aceeași.
Quique Setién are 61 de ani și a mai antrenat de-a lungul timpului la Racing Santander, Poli Ejido, Guinea Ecuatoriala, Logrones, Lugo și Las Palmas. Ultima echipă antrenată înainte de a fi numit la Barcelona a fost Betis Sevilla, unde a stat 2 ani.