Radu Drăgușin a făcut dezvăluirea așteptată de toată lumea despre atmosfera din vestiarul echipei naționale pe parcursul preliminariilor EURO 2024.
Naționala lui Edi Iordănescu s-a calificat de pe primul loc la turneul final din Germania, unde va face parte din grupa E și le va întâlni pe Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B, care se va alege dintre Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Islanda și Israel.
Debutat la națională chiar de Edi Iordănescu, la începutul mandatului, în meciul amical cu Grecia din martie 2022, Drăgușin nu a putut să facă o comparație între actualul selecționer și cei de dinaintea lui, însă a dezvăluit că Iordănescu jr. și-a câștigat jucătorii de partea lui deoarece i-a asigurat mereu, indiferent de rezultat, că are încredere deplină în ei.
„Este dificil să spun ce a adus nou pentru că eu am debutat în același moment cu Mister, la meciul cu Grecia. Dar din ce-am simțit în interiorul echipei și din momentele pe care le-am văzut acolo, s-a simțit mereu o încredere deplină a lui față de noi.
Și faptul că indiferent de orice am fi făcut pe teren el și-a asumat responsabilitatea pentru noi. Indiferent că am greșit la o fază sau nu au ieșit lucrurile bune, a luat-o pe el, iar pentru noi lucrul acesta a însemnat o încrede reciprocă pe care am avut-o”, a spus Radu Drăgușin, potrivit gsp.ro.
„Înțeleg că directorul lui Tottenham, Johan Lange, s-a aflat în public la Genoa – Juventus săptămâna trecută pentru a-l monitoriza pe Radu Drăgușin. Nu există încă abordare oficială către Genoa, însă Spurs îl urmărește de aproape pe Drăgușin.
Jean Clair Todibo este mai sus pe listă și există discuții în desfășurare, însă nu avansate sau aproape de încheiere”, a scris Fabrizio Romano, pe Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER