Radu Drăgușin a fost titular în duelul cu Manchester City din cea de-a 12-a etapă a Premier League și s-a revanșat pentru toate gafele comise anterior. Nu doar că a avut o prestație solidă în defensivă, dar a contat inclusiv în atac, fiind implicat într-o fază de-a dreptul memorabilă. Jim Beglin, o figură importantă a fotbalului britanic, a avut numai cuvinte de laudă.
Spurs a obținut o victorie zdrobitoare, scor 4-0, la care nici cei mai optimiști dintre fani nu îndrăzneau să viseze. Pep Guardiola a ajuns astfel la o serie de cinci eșecuri consecutive, ceea ce nu i s-a mai întâmplat până acum.
Tottenham a deschis scorul pe terenul „cetățenilor” încă din minutul 13, prin James Maddison. Totul a pornit de la Radu Drăgușin, care a trimis o pasă lungă extrem de precisă în flancul drept, la Dejan Kulusevski.
Fost internațional irlandez și jucător al celor de la Liverpool, Leeds United, respectiv Blackburn Rovers, Jim Beglin s-a arătat impresionat de întreaga fază, dar mai ales de centrarea suedezului, care a intuit cum își dorea Maddison să primească mingea.
„Drăgușin a livrat o pasă foarte bună, dar centrarea lui Kulusevski în careu este absolut senzațională. El a anticipat dorința lui Maddison, care își dorea mingea exact în față. Este o lovitură cu adevărat excepțională”, a spus Beglin.
Mircea Lucescu l-a urmărit cu mare atenție pe Radu Drăgușin în meciul de pe Etihad și a rămas cu o impresie cât se poate de bună. Potrivit spuselor sale, discuțiile purtate la acțiunea recent încheiată a echipei naționale – în care a avut prestații sub așteptări – s-au dovedit a fi benefice pentru fundașul central.
„M-am uitat puțin la CFR Cluj – Rapid, mai mult m-am uitat la Drăgușin și apoi la Parma. Foarte bine a jucat Drăgușin, i-a prins bine puțină observație. În orice caz, s-a comportat extraordinar. Vedeți cum e fotbalul ăsta cu Manchester City, cinci meciuri la rând pierdute, incredibil. Acum va trebui să scoată din buzunar încă 500 de milioane ca să refacă echipa. Mi-a plăcut Drăgușin, a fost bine în disputa cu Haaland. S-a comportat bine. Din moment ce nu a primit gol, a câștigat disputa cu Haaland. Pe urmă, a fost destul de eficient în construcție. Și de echilibrat, așa”, a declarat selecționerul pentru fanatik.ro.
„M-am uitat puțin la CFR Cluj – Rapid, mai mult m-am uitat la Drăgușin și apoi la Parma. Foarte bine a jucat Drăgușin, i-a prins bine puțină observație. În orice caz, s-a comportat extraordinar.
Vedeți cum e fotbalul ăsta cu Manchester City, cinci meciuri la rând pierdute, incredibil. Acum va trebui să scoată din buzunar încă 500 de milioane ca să refacă echipa. Mi-a plăcut Drăgușin, a fost bine în disputa cu Haaland. S-a comportat bine. Din moment ce nu a primit gol, a câștigat disputa cu Haaland. Pe urmă, a fost destul de eficient în construcție. Și de echilibrat, așa”, a declarat selecționerul pentru fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER