Ianis Hagi este out din lotul lui Rangers, iar presa din Scoția a reacționat imediat după decizia antrenorului.
Internaționalul român Ianis Hagi nu face parte din lotul lui Rangers pentru dubla cu Dinamo Kiev din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Echipa scoțiană Rangers va juca în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor cu gruparea ucraineană Dinamo Kiev. Meciurile au loc pe 6, respectiv, 13 august. Antrenorul Philippe Clement a anunțat lotul pentru aceste două partide, iar Ianis Hagi nu se găsește pe listă.
„Hagi a petrecut ultimul sezon în La Liga, la Alaves. Deși a avut momente de sclipire la EURO, se pare că o despărțire e garantată”, au scris cei de la The Scottish Sun.
Șansele ca lucrurile să se schimbe în următoarele 24 de ore, până când Rangers va trimite lista la UEFA, sunt infime. „Lista B”, una suplimentară, va cuprinde doar jucători care încă nu au împlinit 21 de ani, ori românul va face 25 în octombrie.
Alt jucător care lipsește de pe lista lui Rangers pentru meciurile cu Dinamo Kiev din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor este Todd Cantwell. Acesta a cerut clubului să fie lăsat să plece, mai ales că în timpul verii a fost trimis să se pregătească alături de rezerve. Numai că tehnicianul nu este de acord.
„Atât timp cât un jucător este aici și credem în calitățile lui, ușa este întotdeauna deschisă. Dar, desigur, trebuie să ne concentrăm acum pe băieții care sunt cu totul cu mintea la echipă, pentru a obține rezultate bune în următoarele două săptămâni. Vom vedea ce se va întâmpla”, a transmis tehnicianul, potrivit aceleiași publicații.
În schimb, pe lista pentru Liga Campionilor se regăsesc jucătorii transferați definitiv în această vară, mai precis Hamza Igamane, Vaclav Cerny, Jefte, Robin Propper, Connor Barron și Oscar Cortes. Nu și tânărul Clinton Nsiala, adus gratis, sub formă de împrumut, de la AC Milan.
Conform regulamentului UEFA, dacă Rangers vrea să facă modificări în lista trimisă forului continental, înlocuitorii trebuie să se regăsească pe „Lista B”.
Iată care este lotul pe care se va baza Philippe Clement la meciurile cu Dinamo Kiev: portari – Jack Butland, Liam Kelly și Lewis Budinauckas; fundași – James Tavernier, Ridvan Yilmaz, Robin Propper, John Souttar, Dujon Sterling, Jefte, Ben Davies și Leon Balogun; mijlocași – Oscar Cortes, Connor Barron, Mohamed Diomande și Kieran Dowell; atacanții – Cyriel Dessers, Tom Lawrence, Rabbi Matondo, Vaclav Cerny, Scott Wright, Hamza Igamane și Danilo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER