Rareș Ilie, jucătorul împrumutat de Nice, a avut o contribuție considerabilă la victoria echipei sale și a reușit primul assist din sezonul acesta! Cum s-a acomodat mijlocașul român la noul său club
Maccabi Tel Aviv s-a impus pe terenul celor de la Hapoel Jersualem, scor 2-0, într-o partidă din prima ligă a Israelului, iar Rareș Ilie a fost de mare folos pentru echipa din Tel Aviv.
Maccabi Tel Aviv pleacă neînvinsă din capitala Israelului. Rareș Ilie reușește o pasă decisivă
Încă din primul minut, Maccabi Tel Aviv a început să atace în forță și a reușit să deschidă scorul prin reușita lui Djordje Jovanovic. În minutul 57, Rareș Ilie a intrat în locul marcatorului și a contribuit considerabil la victoria echipei sale.
Mijlocașul român i-a trimis o pasă decisivă lui Eran Zahavi în minutul 90+3, iar fostul atacant al celor de la PSV Eindhoven a majorat scorul pentru echipa antrenată de Aitor Karanka. După victoria contra formației din capitala Israelului, clubul la care joacă fostul jucător al Rapidului se află pe locul 3 în campionat și este la trei puncte distanță de Hapoel Beer Sheva.
Fotbalistul de doar 19 ani nu a reușit să se impună în Ligue 1, iar Nice l-a împrumutat în Israel. Tânărul jucător are șase apariții în tricoul lui Maccabi Tel Aviv și 8 în prima ligă franceză.
Rareș Ilie crede că e timpul pentru o schimbare: „Nu suntem priviți prea bine. E ocazia să arătăm că și România e capabilă!”
Rareș Ilie a dezvăluit care este părerea țărilor din occident despre România. Internaționalul român a spus că țara noastră nu este văzută prea bine de celelalte țări.
„Pot spune că nu au o părere foarte bună despre România. În general România nu e privită foarte bine, cel puțin unde am fost eu. Încerci cumva să le schimbi părerea. E o ocazie foarte bună pentru mine și pentru toți colegii mei să arătăm că și România e capabilă de lucruri frumoase.
A fost o perioadă un pic grea pentru mine, dar mai bine că trec prin asta acum, la 19 ani. Am ce învăța în perioada asta. Sper să joc bine aici și să mă întorc la club și să joc bine și vom vedea mai departe. Nu cred că am avut probleme de acomodare, cu limba mă descurc, colegii mereu m-au plăcut pe unde am fost.
Nivelul este diferit peste tot pe unde te duci, dar te obișnuiești. Sunt perioade și perioade. Încredere am în mine. Mi-ar trebui mai multe minute, dar acum nu sunt eu cel care decide și o să fac tot ce îmi stă în putință să joc cât mai mult”, a declarat Rareș Ilie, potrivit PRO TV.
- Rareș Ilie are o cotă de piață de 3 milioane de euro, conform Transfermarkt.