Răsturnare de situație cu transferul lui Ianis Hagi. Ce s-a întâmplat din senin
Răsturnare de situație cu transferul lui Ianis Hagi (25 de ani), despre care jurnaliștii de la o publicație din Glasgow au transmis că nu mai are viitor la Rangers.
Ce s-a întâmplat din senin, la doar câteva ore după publicarea materialului în care românul era criticat. Ianis Hagi se va întoarce la Rangers în vară, după ce îi va expira împrumutul la Alaves. Mijlocașul mai are contract cu clubul din Scoția până la data de 31 mai 2026.
„L-ai vrea înapoi?”. Răsturnare de situație cu transferul lui Ianis Hagi. Ce s-a întâmplat din senin
În vara anului 2023, după o mică dispută cu antrenorul de pe atunci, Michael Beale, Ianis Hagi a luat decizia de a o părăsi temporar pe Rangers și a semnat, din postura de jucător împrumutat, cu Alaves, în La Liga.
Românul și-a dorit să prindă mai multe minute în teren, însă din nefericire, nici la Alaves nu a găsit cel mai bun mediu pentru el. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani e mai mult rezervă la gruparea din La Liga, dar speră să își schimbe statutul în săptămânile care urmează.
Ianis va rămâne la Alaves până în vară, după care va reveni la Rangers, unde mai are contract până la data de 31 mai 2026. Însă, viitorul său pe Ibrox este incert, mai ales după ce o publicație din Glasgow l-a criticat destul de aspru într-un material recent.
Jurnaliștii de la Ibrox Noise au anunțat plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers și l-au făcut praf pe român pentru deciziile luate în ultimele luni.
„Eșecul lui Hagi în La Liga continuă. Hagi este complet în plus în acest moment pentru Rangers. Având în vedere că nu prinde minute în Spania, nu ar putea aduce nimic din ce nu avem deja la echipă”, au scris scoțienii, care ulterior au analizat și trecutul mijlocașului.
La scurt timp după publicarea respectivului articol, cei de la Ibrox Noise au dorit să afle și opinia fanilor, astfel că au postat un vot pe rețelele de socializare cu următoarea întrebare:
„L-ai vrea înapoi pe Ianis Hagi?”, au întrebat cei de la Ibrox Noise.
Și, surpriză! Peste 1.900 de fani ai lui Rangers au votat până la această oră, iar rezultatul vorbește de la sine. Nu mai puțin de 75% dintre suporteri au transmis că îl doresc înapoi pe mijlocașul român.
Ce mesaje au transmis fanii
În secțiunea de comentarii, peste 60 de suporteri și-au manifestat opiniile. Unii au explicat de ce sunt împotriva unei reveniri a românului, în timp ce alții au transmis că Hagi Jr. mai merită o șansă:
„Merită o șansă cu noul manager”, „100% l-aș vrea pe Ianis Hagi înapoi într-o clipă”, „Merită să vedem ce poate face Philippe Clement din el”, „Cu siguranță are ceva al lui și Philippe Clement cred că l-ar putea face să devină mai bun. Aduceți-l înapoi”, așa sună câteva dintre comentariile pozitive lăsate de suporterii lui Rangers.
Așa cum am precizat deja, fanii care nu își doresc să îl mai vadă pe Ianis Hagi pe Ibrox au reacționat și ei în secțiunea de comentarii:
„La început aș fi spus da, dar a fost groaznic în Spania, cu foarte puține evoluții bune. Nu a fost nici pe departe constant și nu de așa ceva avem nevoie. De asemenea, dacă Lawrence și Cantwell își păstrează forma actuală, nu văd o cale de întoarcere în echipă pentru el”, a transmis un suporter, pe nume Scott Boyd.
În tricoul lui Alaves, Ianis Hagi a marcat două goluri și a oferit un assist, în 20 de meciuri jucate.