Răsturnare de situație! Real ar putea face transferuri datorită lui Zidane: asul din mâneca lui Zizou
Cluburile emblemă ale Madridului, Real și Atletico au fost suspendate de FIFA și nu vor putea face transferuri în următoarele două perioade de mercato. Sancțiunea venită ca urmare a unor nereguli privind transferurile jucătorilor minori ar putea fi ridicată datorită fiilor lui Zidane.
Enzo, Luca, Theo și Elyaz Zidane apăreau pe lista FIFA ca fiind legitimați ilegal la gruparea „Blanco”. Motivul invocat de oficialii de pe Santiago Bernabeu este acela că cei patru copii ai lui Zinedine Zidane nu s-au mutat în Spania din motive strâns legate de fotbal, ci pentru a fi alături de tatăl lor. Drept urmare, madrilenii vor face apel la decizia FIFA și speră să aibă câștig de cauză.
Luca, portarul echipei de tineret a Realului, s-a mutat la Madrid pe când avea doar patru ani. Atunci, tatăl său semnase contractul cu granzii spanioli. Apelul făcut de cei de la Real va întârzia aplicarea sancțiunii, ceea ce înseamnă că Realul va putea face transferuri în vara acestui an. Zidane i-a inmânat deja lui Florentino Perez o listă cu jucătorii pe care ar dori să-i transfere pe Santiago Bernabeu.