Răsturnare uluitoare de situație în cazul Ianis Hagi. Presa din Scoția a anunțat marea surpriză care se poate întâmpla la Rangers chiar în weekend

Presa scoțiană anunță că Ianis Hagi, trimis la echipa secundă și aflat pe lista neagră a lui Rangers, ar putea intra chiar în acest week-end în vizorul antrenorului Philippe Clement.

La doar 24 de ore după ce Ianis Hagi a marcat două goluri pentru echipa secundă a lui Rangers în victoria cu Huddersfield, scor 3-2, jurnaliștii scoțieni scriu că antrenorul Philippe Clement ar putea fi forțat de situație să se bazeze pe internaționalul român pentru meciul cu Hibernian de la sfârșitul acestei săptămâni.

Răsturnare incredibilă în cazul lui Ianis Hagi. Marea surpriză de la Rangers ar putea veni chiar în weekend

Ibrox News titrează că „Philippe Clement ar putea fi forțat să revină asupra deciziei„ și să apeleze din nou la internaționalul român în acest week-end, pentru disputa cu Hibernian.

„Reintegrarea lui Ianis Hagi ar putea fi singura opțiune rămasă pentru Clement. Includerea românului în echipă ar ajuta cu siguranță echipa și ar reduce din presiunea de pe umerii unor jucători precum Lawrence sau Bajrami”, scriu scoțienii de la Ibrox News.

Meciul Rangers – Hibernian se joacă duminică, de la ora 14.00, în runda a șasea din campionatul Scoției. Gruparea de pe Ibrox se află pe locul 3, cu 10 puncte, cu cinci puncte sub Celtic și Aberdeen, care au un parcurs fără cusur până acum.

Chiar dacă va fi rechemat la prima echipă a lui Rangers, Ianis Hagi are interzis la meciurile din Europa League, nefiind trecut pe lista UEFA.

Reacțiile disperată a fanilor lui Rangers

Ianis Hagi a fost titular în amicalul cu Huddersfield Town, echipă engleză din liga a treia. „Hagi a făcut diferența”, a fost postat pe contul de Twitter al lui Rangers B & Academy, după ce tricolorul care a purtat numărul 10 pe spate a pasat decisiv la primul gol și le-a marcat pe celelalte două. Primul dintr-o lovitură liberă executată la vinclu, iar al doilea, cel al victoriei, în minutul 90.

„Hagi este prea bun să se irosească la echipa a doua”, „Free Ianis Hagi”, „Aduceți-l înapoi la prima echipă”, „În ce situația de rahat este! Clar o opțiune mai bună decât Dowell sau Lawrence”, „Felicitări, ai dat gol împotriva unor băieți de 14 ani”, „Yes!!!”, „Jucați cu Hagi la prima echipă”, „Trebuie să-l aduceți înapoi la prima echipă, care este sensul să-i plătiți salariul și el să joace la echipa B?”, „Foarte bine, Ianis Hagi!” și „Aduceți-l pe Hagi înapoi la prima echipă, nu mai fiți idioți, Rangers”, au fost câteva din mesajele postate de fanii echipei de pe Ibrox.

 

Publicat: 25 09. 2024, 20:55