Raul Gonzalez (41 de ani), fostul mare atacant al celor de la Real Madrid, este aproape de a prelua echipa secundă a formației „blanco”, care evoluează în Segunda Division, urmând astfel traseul pe care l-a avut Zinedine Zidane, actualul antrenor al madrilenilor.
Foștul șeptar al Realului a pregătit deja două grupe de juniori ale clubului, iar cu echipa U19 a câștigat titlul, fapt care îl va propulsa către următorul nivel, Real Madrid Castilla, scrie Marca. Raul mai așteaptă doar licența PRO de la UEFA, pe care o va primi în luna mai, acesta urmând să îi ia locul lui Manolo Diaz (50 de ani).
Zinedine Zidane a avut un parcurs similar în cariera de antrenorat. A preluat mai multe grupe de juniori ale clubului, iar în 2016 a fost numit principal la echipa mare, în locul lui Carlo Ancelotti. Francezul a câștigat de trei ori Liga Campionilor, iar la finalul sezonului 2017/2018 a plecat de la echipă. Zidane a revenit la club la începutul lunii martie a acestui an, înlocuindu-l pe Santiago Solari.
Raul este unul dintre jucătorii emblematici din istoria celor de la Real Madrid, evoluând timp de 18 sezoane pe „Santiago Bernabeu”. Atacantul a evoluat în 741 de partide pentru madrileni, fiind al doilea cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 325 de goluri, după Cristiano Ronaldo (450). Trei trofee Champions League și șase titluri în Spania a cucerit Raul la Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER