Tehnicianul român al lui PAOK Atena, Răzvan Lucescu, a contestat, prin intermediul avocațului, suspendarea uriașă de 4 luni și Comisia de Apel a făcut anunțul!
Răzvan Lucescu a fost suspendat de Comisia de Disciplină a federației din Grecia și nu mai poate sta pe banca lui PAOK până la finalul lunii aprilie.
8 ianuarie este ziua în care Comisia de Apel a federației din Grecia va analiza contestația depusă de Răzvan Lucescu, prin intermediul avocațului, la suspendarea de 4 luni.
Cu acea ocazie, vor fi judecate și apelurile depuse pentru micșorarea celorlalte sancțiuni. Asistenții tehnicianului român, Pantelis Konstantinidis, Georgios Tsonakas, Georgios Theodoridis și Athanasios Kapoulas, au primit tot patru luni suspendare. În plus, cei cinci vor trebui să plătească amenzi de câte 15.000 de euro, iar PAOK de două ori mai mult.
Pe 18 decembrie 2024, a avut loc prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei Greciei, între AEK Atena și PAOK. Gazdele s-au impus cu 1-0, golul fiind marcat de Lamela, în minutul 53.
La vremea respectivă, a apărut un filmuleț cu tehnicianul român și cei din staff-ul său, în timp ce se îmbulzesc să iasă din autocarul echipei.
În tot haosul care s-a creat, tehnicianul român a căzut pe scări, la fel ca alte persoane care încercau să coboare din autocar. Ulterior, însă, cei de la AEK au publicat imagini, în care Lucescu ar fi agresat câțiva suporteri ai formației adverse.
În documentul depus la Comisia de Apel a federației, Alexis Kougias, avocatul care îl reprezintă doar pe Răzvan Lucescu, nu și pe asistenții lui sau clubul PAOK, sunt enumerate motivele pentru care tehnicianul român dorește anularea tuturor sancțiunilor.
„Faptele și a probele pe baza cărora am fost judecat au fost evaluate incorect. În orice caz, mi-au fost impuse sancțiuni disproporționate și excesiv de dure, care nu par a fi necesare, corespunzătoare, adecvate și proporționale cu gravitatea abaterilor disciplinare.
Declar încă o dată că sunt complet NEVINOVAT. Nu am săvârșit nicio abatere disciplinară în acest caz particular și solicit ca decizia atacată să dispară din mai multe motive”, se precizează în documentul prezentat de Sport 24.
Printre altele, în cele aproximativ 10 pagini face referire la faptul că urmărirea disciplinară a fost efectuată pe baza a ceea ce menționează observatorul meciului că i-a comunicat ofițerul care răspundea de măsurile de ordine, fără ca observatorul însuși să le fi constatat.
De asemenea, în act se mai notează că în momentul în care autocarul lui PAOK se pregătea să plece din parcarea stadionului, trei suporteri ai echipei AEK (un tată cu cei doi copii) au arătat un tricou cu însemnele echipei AEK și câteva fotografii de pe telefonul mobil.
În acel moment autobuzul a oprit, a deschis ușile, iar membrii echipei PAOK au coborât și s-au deplasat amenințător spre persoanele menționate mai sus.
Imediat au intervenit forțele de poliție de la fața locului, care au făcut o barieră în jurul celor trei persoane. Ulterior, cei de la PAOK au intrat în autobuz și au plecat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER