Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK Salonic, trăia sentimente confuze după calificarea echipei în faza următoare a Conference League.
Pe de-o parte era fericit pentru performanță, dar era preocupat de ce se întâmplă cu tatăl său la Kiev, în Ucraina.
Mircea Lucescu se afla în Ucraina în momentul declanșării războiului din partea Rusiei, care a atacat capitala vecinilor noștri în zorii zilei de joi. Antrenorul lui Dinamo Kiev s-a declarat șocat de cele întâmplate, dar a ales să rămână pe loc, cel puțin pentru moment.
Armata ucraineană a anunţat că forţele Kievului opun rezistenţă în faţa trupelor ruse în mai multe regiuni din Ucraina. Oficialii armatei ucrainene precizează, într-un comunicat, doborârea deasupra Kievului, de către sistemele antiaeriene, a două „cadouri otrăvite” trimise de „fraţii ruşi”.
„În primul rând, vreau să-i mulțumesc domnului Ivan Savvidis și să-i dedic această victorie. Știu cât de mult și-a dorit să ne calificăm. Este departe de echipă și suferă mult din cauza acestui fapt.
Ne-am calificat meritat, este o noapte frumoasă. Chiar dacă am avut emoții mult timp, suntem fericiți că ne-am calificat. Acest meci ne dă încredere și experiență. Suntem conștienți că urmează alt meci, duminică, și trebuie să ne pregătim pentru el.
Sunt mândru că participăm în trei competiții și luptăm la fiecare trei zile. Ne îmbunătățim mentalitatea, facem pași pentru a avea o mentalitate de învingători. Au fost două puncte-cheie pentru calificare: dorința și devotamentul jucătorilor, apoi personalitatea pe care au avut-o pe loviturile de departajare. Pot să vă spun că mai aveam trei jucători care puteau să înscrie”, a spus Răzvan Lucescu, la conferința de presă.
„Celelalte gânduri merg către tatăl meu, care este la Kiev în acest moment. Normal că sunt îngrijorat în privința lui. Aș vrea să aflu că va fi într-o situație sigură. Sper ca după această victorie să se bucure pentru mine și să depășească mai ușor situația dificilă”, a spus Lucescu.
Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care joacă Alexandru Mitriţă, s-a calificat în optimile de finală ale Conference League, după ce a câştigat la lovituri de departajare manşa secundă cu Midtjylland, din play-off. Alexandru Mitriţă a înscris la loviturile de departajare.
PAOK Salonic – FC Midtjylland a fost 5-3 la lovituri de departajare, 2-1 după prelungiri, în tur 0-1. Au marcat: Zivkovic ’20, Vieirinha ’26 / Hoegh ‘80.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER