Răzvan Lucescu, OUT de la PAOK după ce a adus titlul pe „Toumba”? EXCLUSIV | Anunț rezervat despre viitorul antrenorului campion la Salonic

Cosmin Bărcăuan a fost jucător al lui PAOK în ediția 2006-2007 și familia, soția și copiii sunt greci, fostul fundaș fiind stabilit aici din 2006. A asistat la meciul care i-a adus titlul lui PAOK și a anunțat ce se poate întâmpla cu Răzvan Lucescu.

„Din păcate, ca antrenor nu poți să ai vreodată liniște. Viitorul lui Răzvan nu știu daca e la PAOK sau în altă parte. La un moment dat, el primise o ofertă de la Șahtior și toată presa a înnebunit, că pleacă Lucescu…Nu știu ce va face, dar la PAOK nu poți să ai liniște. Acum așteptările sunt foarte mari, se va pune presiune pentru cupele europene. Dacă stă va face echipă de acest nivel, va avea buget pe măsură, sunt sigur, pentru a aduce jucători. A schimbat multe la PAOK, dar nu știu acum ce va întâmpla cu el din sezonul următor”, a spus Cosmin Bărcăuan la ProSport LIVE.

„Pentru Liga Campionilor sau Liga Europa ai nevoie de jucători de calitate, ca să poți avea speranțe. Dacă Răzvan rămâne din sezonul următor, atunci se vor face trasferuri cu nume la PAOK. Lotul de acum trebuie plombat” – Cosmin Bărcăuan

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a câștigat, duminică, titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 pe Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen. PAOK, echipă unde joacă și Alin Toșca, a obținut primul titlu după 34 de ani. La meci a asistat și Mircea Lucescu, cel care la final a avut un dialog savuros cu patronul echipei din Salonic, Ivan Savvidis.

 

Publicat: 22 04. 2019, 11:08
Actualizat: 22 04. 2019, 13:49