Răzvan Lucescu, reacție sportivă după a pierdut „bronzul” de la Campionatul Mondial al Cluburilor. AL Hilal a primit două milioane de dolari pentru că a ocupat locul 4
Răzvan Lucescu a suferit foate mult în meciul Monterrey. I-a condus pe mexicani, dar partida s-a decis la lovituri de departajare. Portarul de rezervă al echipei adverse a fost eroul partidei. A apărat un penalty, dar a și marcat de la 11 metri. Răzvan nu a dat vina pe ghinon și a recunoscut că rivalii au fost mai buni.
Răzvan Lucescu a pierdut finala mică la penalty-uri, după la finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2. Elevii săi au marcat de trei ori de la 11 metri, dar mexicanii au dat patru goluri.
Una dintre lovituri a fost transformat chiar de portar. Luis Cardenas nu este portarul de titular, dar a fost eroul partidei. După ce a apărat un penalty a luat mingea și a înscris de la 11 metri.
„Am jucat bine, dar adversarul a fost unul puternic. A fost un meci cu multa risipă de efort, iar în cele din urmă cei de la Monterrey au fost mai proaspeți, s-a văzut atunci când s-au făcut schimbările de jucători”, a declarat Razvan Lucescu la conferinta de presa de la finalul meciului.
În urma prestatiei de la Campionatul Mondial al Cluburilor, Al Hilal primeste două milioane de dolari din partea FIFA. Echipa condusă de Răzvan Lucescu se află în acest moment pe locul 5 în prima ligă din Arabia Saudită, dar are 3 meciuri mai puțin disputate.
Al Hilal este echipa care a câștigat de curând Liga Campionilor Asiei, cu antrenorul român pe bancă.