Răzvan Lucescu, victorie imensă! Toată Grecia vorbește despre triumful lui PAOK din derby
PAOK Salonic a obținut o victorie uriașă în fața rivalei Olympiakos, iar trupa lui Răzvan Lucescu s-a apropiat la doar un punct de locurile 2 și 3.
Răzvan Lucescu, victorie imensă! Toată Grecia vorbește despre triumful lui PAOK din derby
PAOK Salonic s-a impus pe terenul lui Olympiakos cu scorul de 4-2, după ce formația condusă de Răzvan Lucescu a dominat categoric derby-ul rundei cu numărul 10 din Superliga greacă.
După victoria obținută de formația lui Răzvan Lucescu, PAOK a făcut 20 de puncte și s-a apropiat la un punct de AEK și Olympiakos, echipele de pe locurile 2 și 3, și la cinci de Panathinaikos, formația de pe prima poziție.
La finalul meciului din runda a 10-a din Superliga greacă, Răzvan Lucescu a avut și o reacție nervoasă în momentul în care a fost întrebat despre înfrângerea suferită de echipa sa cu AEK în runda precedentă,s cor 2-0.
„Nu vreau să vorbesc despre victoria de astăzi ca despre o reacție la eșecul din etapa precedentă, în fața lui AEK. A fost o înfrângere în 19 jocuri. Am evoluat în toate meciurile sub o mare presiune mentală. Așa este fotbalul”, a spus Răzvan Lucescu.
În momentul în care Răzvan Lucescu a fost întrebat cu insistență despre AEK Atena, antrenorul român s-a enervat. „Dacă mai întrebi o dată, voi pleca. Ce vor face cei de la Olympiakos? Pentru că au pierdut cu 4-2 vor renunța?! S-a sfârșit lumea?!
Am jucat împotriva unei echipe de calitate, care a învins West Ham. Am avut momentele grele sub control. Jocul nu a fost ușor. Am avut inteligența să întoarcem mingea, nu a fost deloc un joc ușor”, a comentat antrenorul lui PAOK.
Ce spune Răzvan Lucescu despre plecarea tatălui său de la Dinamo Kiev
La finalul meciului cu Olympiakos, Răzvan Lucescu a fost rugat să vorbească puțin și despre decizia tatălui său de a-și da demisia de la Dinamo Kiev. „ „Despre tatăl meu nu vă pot răspunde. Este viața lui. Vă pot da numărul lui de telefon.
Am vorbit puțin. Este cariera și viața lui. Sunt mai mult decât ușurat că nu se retrage din fotbal. Nu știu ce se poate întâmpla. Nu este ușor să ai de-a face cu cinci strănepoți. Și pentru mine este greu să am de-a face cu nepoții”, a comentat tehnicianul lui PAOK Salonic.