Răzvan Marin, mesaj clar pentru șefii lui Ajax: „Lăsați-mă să plec!” + Răspunsul surprinzător al olandezilor | EXCLUSIV
Răzvan Marin (23 de ani) a fost titular și integralist la mijlocul săptămânii trecute în victoria lui Ajax din Cupă, iar în weekend și-a reluat locul pe banca de rezerve, în înfrângerea de la Groningen (2-1), de duminică.
Situația mijlocașului român de la Ajax Amsterdam se acutizează, iar ofertele venite pentru el pe adresa clubului au fost refuzate de „lăncieri”. Cea mai recentă a fost cea de la Brugges. Petre Marin, tatăl jucătorului, a explicat pentru Prosport prin ce trece în această perioadă Răzvan.
„Starea băiatului e bună, că altceva n-are ce să facă. Pentru că cei de la Ajax nu vor sub nici o formă să-l lase să plece. Și antrenorul i-a transmis că face parte din categoria jucătorilor ce nu pot fi împrumutați. Cu moralul este bine. A vorbit și cu Overmars și cu antrenorul și ambii i-au zis că au încredere în el. Până acum au fost oferte de la echipe foarte bune, nu bune, de împrumut până în vară, cu opțiune de cumpărare. Iar Ajax le-a refuzat pe toate. Nu știu ce vor face dacă vine direct o ofertă de cumpărare definitivă acum, dar cine vine să dea 15-20 de milioane dacă vede că Răzvan nu joacă mai mult? Eu cred că indiferent de ofertă, nu-l vor lăsa să plece.
Sunt puțin ciudați oamenii, pentru că și antrenorul l-a chemat de vreo trei ori să discute înainte să semneze, a făcut planuri cu el. Iar la ultima discuție avută cu tehnicianul Răzvan le-a zis: „Lăsați-mă să plec!” și răspunsul a fost că nici nu se pune problema. El nu are ce să facă acum decât să tragă de el, să muncească, să se antreneze, până o să fie sută la sută în filozofia clubului”.
„Cine știe ce va fi la Jocurile Olimpice”
Întrebat despre criticile din presa olandeză, în special ale unui editorialist Henk Spaan, cel mai acid la adresa internaționalului român, critici cu ecou și la noi în țară, Petre Marin a comentat:
„Ziaristul acela de când s-a transferat tot claxonează. Țin la ai lor, se gândesc că de ce au adus un român și nu au promovat din Academie. Ziariștii lor țin cu ei, iar ai noștri preiau până și ce scriu suporterii, ce sondaje fac ei. Este puțin dezamăgitor”.
Fostul mijlocaș al Viitorului și al lui Standard Liege a fost blocat de gruparea olandeză să participe în iunie 2019 la Campionatul European de tineret, iar acum toată lumea se întreabă dacă va avea înțelegere pentru a merge la Jocurile Olimpice din acest an.
„La Jocurile Olimpice cine știe dacă va mai fi la Ajax și să nu-l lase. Că dacă mai persistă situația asta, cine știe la vară ce va fi. Și anul trecut supărarea lui a fost că nu a putut merge la tineret, la Euro. Le-a și zis că el a făcut sacrificii pentru a semna cu Ajax. A jucat câteva meciuri la început, iar acum e situația care e. Și când a făcut un meci bun, apoi nu l-a mai băgat. Și pe parcursul meciurilor e greu să intre pentru că și filozofia antrenorului este una mai închisă, dacă ați observat, el face prima schimbare prin minutul 70, așa.
Răzvan spune că stă și dacă apelează la el va face tot ce poate. Eu încerc să-i dau sfaturi, dar eu prin așa ceva nu am trecut în cariera mea. Singura pauză mai lungă a fost din cauza unei varicele pe care am făcut-o tocmai la 34 de ani, când eram la Steaua. Și atunci am stat o lună și jumătate fără să joc. Eu am încredere în el, așa cum i-au transmis și cei din conducerea lui Ajax”, a încheiat Petre Marin.