Club Brugge intenționează să-l transfere pe Răzvan Marin la vară. Echipa belgiană a încercat să-l achiziționeze pe internaționalul român și în perioada de mercato din iarnă, însă clubul s-a lovit de refuzul oficialilor lui Ajax.
O revenire în campionatul din Belgia nu pare imposibilă, având în vedere că Răzvan Marin nu primește minute de joc la Ajax. Pentru acesta, perioada petrecută în Jupiler League la Standard Liege a fost una benefică.
„Răzvan este adesea implicat în acțiunile periculoase de gol, are putere în dueluri, are contribuția sa. El va trebui să acționeze mai repede, pentru că jucăm în spații foarte mici. Un exemplu bun care face asta este, de exemplu, Donny van de Beek, dar acum este altceva față de sezonul trecut.
Nu este ușor să aduci jucători, plus că 50 la sută din achiziții nu reușesc. Pentru jocul pe care îl practicăm este greu de estimat dacă se va impune sau nu. Poate să o facă sau nu. Răzvan are o tehnică fabuloasă, va trebui să o lege cu gândirea rapidă”, a declarat la începutul acestui an, Erik ten Hag, antrenorul lui Ajax Amsterdam.
Club Brugge a încercat să-l împrumute, în această iarnă, pe mijlocașul român, însă Ajax nici nu a vrut să audă despre o astfel de mutare. Deși olandezii „țin cu dinții” de Răzvan Marin, Club Brugge l-a pus în capul listei de viitoare ținte, pentru mercato-ul din vară, pe tânărul fotbalist. Belgienii au pus ochii și pe Nana Ampomah, atacantul nemților de la Fortuna Düsseldorf.
„Brugge lucrează pentru două mutări de top, odată cu deschiderea perioadei de transferuri din vară. Club Brugge continuă să-i urmărească pe Răzvan Marin (Ajax) și Nana Ampomah (Dusseldorf). Cei doi fotbaliști din campionatul belgian trec prin perioade dificile la echipele lor, fiind în atenția lui Brugge în ianuarie. Totuși, nimic nu a fost posibil acum. Clubul poate semna cu ei in vară.”, scriu belgienii de le Voetbal24.be.
Mijlocașul român, în vârstă de 23 de ani, a fost transferat de Ajax Amsterdam, în vara lui 2019 de la Standard Liege, pentru suma de 12,5 milioane de euro. Internaționalul român a evoluat timp de două sezoane în Belgia, la Standard Liege. Acesta a început fotbalul la Academia Hagi.
16 partide a bifat Răzvan Marin, în acest sezon, pentru Ajax, reușind să ofere doar două pase decisive
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER